Daca arta in genere si-a pierdut orice identitate, orice definitie, orice concept, solutia ar fi tocmai abandonul acestora, nu si al calitatilor care o recomanda. Ceea ce se intimpla in arta contemporana face inca obiectul unor critici severe, dar si al citorva tentative de „reinventare". Discutii de acest fel am gasit in cartea lui Jean-Claude Moineau, autorul tomului intitulat Contre l'art global. Pour un art sans identité (Impotriva artei globale. Pentru o arta fara identitate, 2007). Esteticianul francez cauta sa indice locurile vulnerabile din interiorul „lumii artei", aratind in ce masura pot fi acestea corijate sau ameliorate. Cel mai puternic inamic al artei nu ar fi nici modernitatea, nici cultura mass-media, nici viata insasi, nici vreun alt dusman exterior, ci chiar arta in configuratia actuala. Asa cum viermele isi desavirseste lucrarea distructiva din interiorul fructului, desi face corp comun cu acesta, la fel trebuie privita cauza „infectarii" artei. Actiunea ei este „virala"; infecteaza tot ce o inconjoara, administrindu-si, totodata, propria otrava. Autorul tematizeaza unele din conceptele extensive ale artei, cele care au retinut in mai mare masura atentia teoreticienilor: arta totalitara, arta totala, arta globala. Primul vizeaza comenzile politice si ideologice la care este obligat artistul, devenit agentul unei puteri opresive. Arta totala proclama coincidenta dintre arta si viata; praxisul artistic nu este distant si reflexiv, ci o forma plenara de angajament ontologic, quasi-organic. Conceptele de arta globala si de cultura globala sint doua din produsele de export occidental. Uneori par a se suprapune sau confunda. Arta globala nu este atit o arta integrala, cit una „integral integrata". Ea a renuntat la orice exterioritate, la orice transcendenta, complacindu-se in superficialitatea extrema. Tocmai de aceea, tinde a se confunda cu imaginea, c