Subiectul care a dominat cvasi-totalitatea mediei autohtone in saptamana care a trecut si care, dupa toate probabilitatile, nu s-a epuizat pe de-a intregul este controversa pe marginea proiectului de Lege a Sanatatii care a opus la scena deschisa pe presedintele Traian Basescu fondatorului SMURD, medicul de origine palestiniana Raed Arafat.
Destul de repede si in egala masura neproductiv, o dezbatere care ar fi putut sa contribuie la elucidarea problematicii puse in discutie si eventual la imbunatatirea actului normativ cu pricina, a degenerat intr-o polemica de factura politicianista in care partile s-au ordonat conform schemei de acum cunoscute: pro si anti-Basescu.
Sa vedem insa care a fost natura controversei. Simplificand putin, vom spune ca ea reflecta doua feluri de abordare a problemei si doua maniere de rezolvare a chestiunii delicate a sectorului de sanatate publica.
Mentionez ca ambele au ratiunile lor de a se sustine, ambele sunt plauzibile si si-au verificat utilitatea in diferite contexte nationale sau sistemice.
Mai precizez ca dialogul a avut in vedere exclusiv doar chestiunea medicinei de urgenta, lasand total pe dinafara restul problematicii abordate de lege, care este mult mai cuprinzatoare si nu se limiteaza defel la acest capitol.
Punctul de vedere al lui Raed Arafat reprezinta conceptia etatista conform careia doar statul trebuie sa gestioneze la modul exclusiv compartimentul medicinei de urgenta, acest lucru asigurand convergenta si comanda unica sistemelor implicate (pompieri descarcerare, UPU), precum si concentrarea resurselor, si asa restranse, in directiile strategice urmarite de sistem.
Este un model care functioneaza de altfel in multe din tarile europene, chiar si acolo unde serviciile medicale, cu exceptia sectorului de urgenta, sunt in cea mai mare masura private.
