Valul de revolte din aceste zile este un fenomen complex, care merită disecat cu multă atenţie. Din cele trei zile de proteste se desprind câteva idei esenţiale.
Totul a pornit de la o incredibilă eroare de evaluare făcută de Traian Băsescu: incapacitatea de a sesiza „butoiul cu pulbere" pe care stă România în acest moment. Enormele tensiuni sociale, acutizate de criza economică, aveau nevoie de o scânteie pentru a exploda. Iar şeful statului nu doar că a produs scânteia, ci s-a jucat cu focul printre canistrele de benzină. El a comis două greşeli inexplicabile pentru un politician atât de versat. Prima: şi l-a fixat drept inamic pe Raed Arafat, personaj extrem de popular, pomenindu-l negativ de trei ori în câteva zile, ba chiar încercând să-l ridiculizeze; mişcarea cu adevărat inteligentă era ca Băsescu să-l convingă pe Arafat să-i fie partener, cu imensa-i credibilitate, în această reformă atât de riscantă.
A doua greşeală: preşedintele s-a expus în exces, asumându-şi prea multe măsuri nepopulare, când mai înţelept era să împartă aceste responsabilităţi cu diverşi colegi de guvernare (primul-ministru, ministrul Sănătăţii etc.). Luând totul personal, Băsescu a atras asupra sa întreaga ură populară, aşa cum altădată atrăgea simpatia populară. Dacă senzorii săi politici ar fi funcţionat, nu ar fi intrat în această capcană.
Pornită promiţător, cu mijloace paşnice, manifestaţia din Bucureşti s-a compromis rapid, prin intrarea în acţiune a unor grupuri violente, provenite mai ales dintre „ultraşii" stadioanelor, din lumea subterană a Capitalei şi din revoluţionarii-profitori. „Terenul" a fost pregătit de violenţa verbală a altor manifestanţi, care apoi s-au plâns de reacţia jandarmilor. Dar nici jandarmii nu sunt de cauciuc, încât să suporte pasivi atacurile bestiale ale unor demenţi! Iar legea nu doar că le dă dreptul, dar chiar îi obligă să inter