Teama de "alegeri furate" nu aparţine numai timpului pe care îl trăim. La finele anului 1910, în România avuseseră loc alegeri parlamentare controversate, care aduseseră Partidul Conservator al lui P.P. Carp la putere (se vorbea atunci despre capacităţile de "scamator" ale lui Marghiloman, care manipulase voturile) şi care în decembrie 1911 conduseseră la o criză politică fără precedent. În acest context, invenţia prezentată viitorilor alegători de ziarul "Dimineaţa", în ediţia din 7 ianuarie 1912, era salutară. "O ingenioasă invenţie: automatul de votare Russo. Orice fraudă imposibilă", titra publicaţia condusă de C. Mille, prezentând aparatul inventat de inginerul Stelian Russo, care fusese expus, pentru a fi vizionat de curioşi, în holul Ateneului Român.
Despre ce era vorba, de fapt? "Automatul, instalat complet şi în stare de funcţionare, este o cabină de vot. Alegătorul deschide uşa şi dacă vrea să voteze cu uşa deschisă, aparatul nu funcţionează. Controlul celor de afară este deci imposibil. Închizând uşa şi rămânând singur în cabină, alegătorul are în faţa lui un perete de metal, pe care sunt aşezate portretele tuturor candidaţilor. Sub fiecare portret este o tăbliţă cu numele fiecărui candidat, iar dedesubtul tăbliţei este un cilindru de metal. Mecanismul votării este foarte simplu. Alegătorul are de ales, de pildă, trei deputaţi. Aparatul e mai dinainte pregătit în acest scop şi alegătorul nu va putea vota de mai multe ori (…) deoarece o dată cilindrul apăsat nu mai revine în poziţia iniţială decât după ce se deschide uşa cabinei. Pentru uşurinţa alegătorilor care nu-s prea culţi, candidaţii sunt grupaţi pe partide şi în dreptul unui grup se află semnul distinctiv al partidului: o stea, o cruce, un triunghi etc.". Numărătoarea voturilor se face, automat, pe măsură ce se votează, într-un mecanism aflat deasupra uşii. La sfârşitul votării, preşed
