Există bătrâni care nu ştiu să se retragă frumos. Simt nevoia, înainte de a-si lua la revedere, să împroaşte cu otravă şi frustrări peste cei din jur. Ca un Moş Crăciun care este, Stéphane Hessel s-a gândit să ne lase cu ocazia Sărbătorilor de final de an 2010 un cadou otrăvit sub forma fiţuicii Indignez-vous! (Indignaţi-vă!) scoasă la Indigène Editions. Cărţulia, exemplar marketată la 3 euro pentru 20 de pagini de banalităţi, a avut un succes colosal la nivel planetar, mult dincolo de graniţele Franţei şi de aşteptările autorului. Ea strânge în formă condensată toate bunele intenţii ale unui anumit tip de gândire care promovează indignarea şi revendicarea ca motor de evoluţie a societăţii. Un tip de discurs demagogic, pe alocuri mesianic, grijuliu vis-a-vis de nedreptăţile resimţite afectiv de fiecare, mânuit cu atâta abilitate (a se citi perversiune intelectuală) încât dacă i te împotriveşti, făcând apel la discenământ, rişti să fii linşat în piaţa publică. Inima şi stomacul bat creierul, de când lumea şi pământul, cu atât mai mult în vremuri de criză şi de restrişte. Hessel ne spune, pe scurt : găsiţi-vă un motiv de supărare, indignaţi-vă şi ieşiţi la atac. El uită, însă, parşiv, să ne sugereze că supărările pot servi o cauză bună sau rea, că există o ierarhie a indignării, că nu e tot una atunci când vrei să scapi de o dictatură sau când ceri, irealist, luna de pe cer adulând falsul partaj în locul muncii şi reuşitei.
Continuarea o ştim cu toţii. În Mai 2011 ne ies în cale simpaticii Los Indignados în Spania, urmează Portugalia, Franţa, Germania, Belgia, Italia şi Marea Britanie. În cafenelele chic din Paris, lumea bună se extaziază în faţa noului fenomen, sorbindu-şi cafeaua la 10 euro şi citind presa de anumită culoare. Dar vai, democraţia traieşte! Poporul vorbeşte! Speranţa renaşte! Vom scăpa de dictatura Pieţelor şi a privilegiaţilor! (act suprem d