Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fragmente din "Mein Kampf", de Adolf Hitler, publicate în Germania pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial

Publicat in Antena 3, luni 16 ianuarie 2012 ·

Fragmente din volumul "Mein Kampf", de Adolf Hitler, vor fi lansate pe piaţa din Germania pentru prima dată din 1945, pe 26 ianuarie, a anunţat editorul britanic Peter McGee, informează AFP. Legea germană interzice publicarea de texte naziste.

Editorul a explicat că va publica "o broşură de 12 - 15 pagini în care sunt incluse, pe o parte, fragmente din Mein Kampf şi pe altă parte, comentariile unui cercetător celebru". Editorul a confirmat astfel informaţiile apărute în săptămânalul Der Spiegel.

Ulterior vor fi publicate alte fragmente, săptămânal, cu un tiraj prevăzut de 100.000 de exemplare.

"Toţi cunosc (cartea, n.r.) şi toţi văd în ea un fel de biblie diabolică naţionalist-socialistă", a spus editorul. "Însă nimeni nu a citit-o şi nu a putut să constate că este o operă de o calitate slabă şi confuză, născută dintr-o gândire tulbure", a mai spus acesta.

"Mein Kampf" (lupta mea), scrisă de Führer în timp ce se afla în închisoare în 1924 - 1925, este interzisă din 1945 în Germania. Pe internet, versiunea în limba engleză poate fi cumpărată de pe site-urile de profil. Mulţi experţi spun că fragmente mari din această carte sunt disponibile şi în limba germană pe internet.

Ministerul de Finanţe al Bavariei a moştenit drepturile de autor asupra acestei cărţi şi monitorizează situaţia astfel încât să nu fie publicată. Un purtător de cuvânt al ministerului a anunţat, luni, că examinează o posibilă acţiune în justiţie pentru a împiedica publicarea acestor fragmente.

De cealaltă parte, preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania, Dieter Graumann, a spus că nu este neapărat împotriva publicării "Mein Kampf". "Bineînţeles, ar fi bine să nu fie publicată, dar, dacă este să fie, trebuie să fie însoţită de comentarii ale istoricilor", a spus acesta.

"Mein Kampf", care promovea

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 7 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 7 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 4 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 3 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 3 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 11 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Marius Tucă Show începe miercuri, 29 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Adrian Oianu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Adrian Oianu, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/23°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/26°