Carmen Bejan a fost prezentă în această dimineaţă în faţa instanţei. Avocata acesteia a cerut eliberarea ei pe perioada sarcinii precum şi un an după naştere, motivând că deţinuta are nevoie de bani pentru medicaţia necesară iar copilul ce urmează să vină pe lume nu are nici o vină.
Carmen a fost escortată alături de alţi deţinuţi din Penitenciarul Arad la Tribunalul Arad. Condamnată pentru omor deosebit de grav şi profanare de morminte, tânăra, îmbrăcată cu o geacă roşie şi vizibil afectată, nu a scos un nici un cuvânt, refuzând să răspundă la orice întrebare.
S-a cerut expertiză medico-legală
Avocata acesteia a depus la dosar documentele medicale care atestă faptul că tânăra este însărcinată precum şi analizele efectuate. La solicitarea procurorului de şedinţă, instanţa a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească starea de graviditate precum şi o copie după hotărârea de condamnare a deţinutei. Judecătorul a dispus un nou termen de judecată, Carmen urmând să revină în faţa instanţei la sfârşitul lunii, respectiv în data de 30 ianuarie.
Medicamentele nu se găsesc în Penitenciar
Avocata tinerei a declarat că aceasta este optimistă şi speră că va fi pusă în libertate cât mai curând.
“S-au depus documentele necesare iar în asemenea cazuri se obişnuieşte să se ceară o expertiză medico-legală. Aşteptăm să vedem ce va decide instanţa. Am precizat că Carmen Bejan nu îşi poate procura medicamentele necesare oricărei femei gravide în Penitenciar, ea fiind obligată să le cumpere. Acestea costă aproximativ 100-200 de lei pe lună. Ea speră că va fi eliberată. Este însărcinată în patru-cinci luni. Pentru fapta ei s-a dispus o condamnare, dar copilul nu este vinovat de nimic”, a susţinut Luminiţa S., avocata deţinutei Carmen Bejan.
Spre surprinderea tuturor, părinţii tinerei, Pavel şi