Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea unei echipe care a trăit puţin, dar intens! Fenomenul Baia Mare

Publicat in Pro Sport, luni 16 ianuarie 2012 ·

Oameni strânşi ciorchine în tribună, apoi oameni înghesuiţi pe dealul din spatele uneia dintre porţi. Dealul Florilor. Aşa se numeşte dealul, aşa s-a numit şi stadionul, până a primit numele lui Viorel Mateianu, făuritorul acelei echipe. Înainte de 1980 stadionul din Baia Mare avea cam 20.000 de locuri, dar la meciuri veneau şi peste 30.000 de oameni. Dacă nu aveau tribune, stăteau pe deal.

Pe 13 noiembrie 1977 România pierdea misterios şi lamentabil în Ghencea, 4-6 cu Iugoslavia, şi rata calificarea la Campionatul Mondial din Argentina.Steaua ieşea şifonată (1-5 şi 1-3) dintr-o dublă manşă cu Barcelona lui Cruyff, Dinamo nu putea trece de Atletico Madrid, care-l avea în atac pe Ayala, un argentinian cu părul până la mijlocul spinării şi în poartă pe Reina, tatăl lui Pepe Reina, vedeta e astăzi. Dobrin trecuse de 30 de ani, Dumitru, Iordănescu, Dudu Georgescu, Dinu sau Dembrovschi păreau nişte generali în retragere, spre final de carieră. Pe acest fundal a apărut FC Baia Mare. A promovat în 1978 şi a intrat rapid în centrul atenţiei. Prin rezultate, dar şi prin jucul ofensiv, spectaculos.

Viorel Mateianu venise la Baia Mare în 1976, după ce promovase pe Progresul, echipa la care evoluase în cea mai mare parte a carierei de jucător, dar fusese dat afară după numai trei etape în Divizia A. Găsise în Maramureş un oraş care vibra pentru handbal (Minaur) şi pentru volei (Explorări), echipe de cupele europene, descoperea rugby-ul, avea centre puternice de nataţie şi de gimnastică. Fotbalul era iubit, dar cam în taină şi-n tăcere, de vreme ce trecuse peste un deceniu de la ultima prezenţă în elită. În doi ani a făcut o echipă de promovare, iar în următorii trei a cules roadele. Marea calitate a echipei era că printre componenţii ei se numărau aproape în totalitate localnici. De prin alte părţi erau portarul Ariciu, care se afirmase deja pe prima scenă la FC A

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 5 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 52 minute
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°