Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comentariu DPA: "Românii s-au săturat să strângă cureaua"

Publicat in Jurnalul, luni 16 ianuarie 2012 ·

Ultima dată când românii au protestat cu violenţă un dictator şi soţia sa au murit, iar ţara lor a fost întoarsă cu susul în jos, luând startul unei tranziţii de la comunismul dur la democraţie şi aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Comentariul aparţine agenţiei germane de presă DPA, citat de Agerpres.

În aceste condiţii, duminică, la Bucureşti, atunci când protestatarii au aruncat cu pietre şi sticle incendiare în forţele de ordine, mulţi şi-au adus aminte de decembrie 1989 şi de confruntările care s-au încheiat cu execuţia liderului de atunci Nicolae Ceauşescu şi a soţiei sale Elena.

Duminică, după mai multe zile de manifestaţii stradale tot mai intense, un grup de demonstranţi s-a ciocnit cu poliţia, a incendiat containere de gunoi şi chioşcuri de ziare, după care s-a dedat la vandalizări şi jafuri din magazine. Poliţia a făcut cunoscut că 51 de persoane au fost rănite, inclusiv patru agenţi, şi 29 arestate.

Lăsând deoparte violenţele, singura similitudine cu demonstraţiile din 1989 constă în faptul că şi acum, la fel ca atunci, românii s-au săturat. Atunci, se săturaseră de represiuni şi sărăcie, iar de această dată românii sunt furioşi nu doar pentru că sunt în continuare săraci, dar că sărăcesc pe zi ce trece.

Vina o poartă, consideră ei, premierul Emil Boc şi măsurile de austeritate introduse de guvernul acestuia. Mai sunt furioşi şi pe preşedintele Traian Băsescu, despre care spun că este arogant şi ignoră suferinţele poporului. Totuşi, spre deosebire de cele de acum două decenii, protestele de acum nu sunt conduse de o opoziţie organizată şi nu sunt susţinute de un plan ori de nişte idei coerente.

Violenţa însăşi a fost doar un aspect marginal la Bucureşti, unde doar o mică parte dintre demonstranţi - se spune că ar fi fost suporteri ai unor echipe de fotbal - s-au manifestat violent. Când protestul î

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri 2024 Prezența la vot la ora 13.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 7 minute
Astăzi, 09 iunie 2024, au loc alegerile în România. Până la ora 13.00, la nivelul județului Constanța, au votat 130.645 de alegători, echivalentul unui procent de 21,24 %, potrivit datelor ROAEP. La nivelul județului Tulcea, au votat 43.784 de vot

ALEGERI 2024 - Dolj: Un poliţist aflat într-o secţie de votare a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv / Partenera acestuia l-a muşcat de mână pe poliţist

News.ro acum 38 minute
Un poliţist aflat într-o secţie de votare din judeţul Dolj a folosit sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 3 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum o ora
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

Carmen Iohannis: „Am votat pentru o administraţie locală PERFORMANTĂ şi pentru o Europă unită”

Gandul acum 47 minute
Carmen Iohannis, soţia şefului statului, a declarat duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru „performanţă şi unitate”. „Astăzi am votat pentru o administraţie locală performantă şi pentru o Europă unită. Vă doresc o duminică frumoasă şi vă

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 38 minute
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Preşedintele unei secţii de votare din Ilfov nu s-a prezentat la secţie

Mediafax acum 40 minute
IPJ Ilfov anunţă că a făcut, duminică, verificări la o secţie de vot din Ştefăneştii de Jos. „A rezultat că preşedintele secţiei de votare de la Secţia 274 din Ştefăneştii de Jos nu s-a prezentat la secţia de votare respectivă”, spune sursa citată.

Recomandări MAE pentru fanii care vor participa la meciurile de la EURO 2024

News.ro acum 10 minute
​Ministerul Afacerilor Externe a emis o serie de recomandări pentru suporterii care vor asista în Germania la meciurile de la Campionatul European, care se desfăşoară în perioada 14 iunie - 14 iulie. RECOMANDĂRI DE CĂLĂTORIE Asigură-te că ai un docu

Rareș HOPINCĂ: Sectorul 2 poate mai mult și trebuie să se DEZVOLTE mai bine / Hopincă are grijă ca votul să fie „neperturbat”

Gandul acum o ora
Candidatul Alianței PSD-PNL, Rareș Hopincă, a votat la ora 12.00, la Școala Gimnazială „Maria Rosetti”. Fostul prefect al Capitalei a fost însoțit de președintele PSD, Marcel Ciolacu, de candidata PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, și pr

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

16°/26°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°