„Cei care ar fi trebuit să fie observatori neutri ai referendumului au devenit legiuitori şi au creat situaţii delicate", a declarat liderul PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru
Organizaţia Judeţeană a Partidului Democrat Constanţa duce mai departe în instanţă scandalului referendumului organizat în luna noiembrie de Consiliul Judeţean Constanţa pe tema reorganizării administrativ-teritoriale. După ce Judecătoria Constanţa a respins contestaţia democrat-liberalilor constănţeni împotriva rezultatului referendumului ca fiind prematur introdusă, politicienii s-au adresat Tribunalului Constanţa, urmând ca procesul să se reia pe data de 7 februarie. Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa, a declarat că partidul a cerut instanţei anularea rezultatului referendumului, chiar dacă acesta nu a fost comunicat oficial, pe motiv că rezultatul a fost viciat prin prelungirea ilegală a duratei referendumului cu încă o oră.
Concret, pe rolul Secţiei civile a Tribunalului Constanţa a fost înregistrat dosarul cu numărul 29039/212/2011, al cărui obiect este reprezentat de o „cerere necontencioasă contestaţie rezultate referendum local". În proces, PDL Organizaţia Judeţeană Constanţa figurează ca recurent, termenul de judecată fiind fixat pentru data de 7 februarie. Dosarul a ajuns la Tribunal după ce, pe 22 decembrie, PDL Constanţa a declarat recurs împotriva hotărârii Judecătoriei Constanţa care a respins acţiunea democrat-liberalilor ca prematur introdusă.
Observatorii, transformaţi în legiuitori
Mai exact, în luna decembrie, completul C18 Urgenţe al Judecătoriei Constanţa, prezidat de judecătoarea Cătălina Neacşu, a decis să admită excepţia prematurităţii şi a respins cererea PDL ca prematur formulată. Preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, a mai declarat că, alături de acţiunea civilă - în care partidul a