Actotrul Sean Penn a fost numit ambasador al statului Haiti, dupa doi ani in care s-a preocupat intens cu strangerea de fonduri si actiuni de refacere a tarii greu incercate in 2010.
In semn de recunoastere a eforturilor sale, ministrul de Externe din Haiti, Laurent Lamothe, i-a propus acestuia postul de ambasador, pe care actorul l-a acceptat, relateaza FemaleFirst. Glumind, acesta a declarat ca de acum inainte va trebui ca oamenii sa i se adreseze cu apelativul "domnule ambasador".
Distinctia i-a fost oferita actorului in cadrul ceremoniei Cinema for Peace, care a avut loc sambata seara in Los Angeles.
In cadrul galei s-au strans 5 milioane de dolari pentru statul Haiti, vedete de calibru lasand sume fabuloase pentru ajutorarea acestei tari. Damien Rice a cheltuit aproape jumatate de milion de dolari pe o chitara a lui Bono (U2), iar sotul Juliei Roberts, Danny Moder, a dat 50.000 de dolari pe o excursie cu Sean penn in Hawaii.
La gala au participat si Demi Moore, care a venit la bratul uneia dintre fiicele ei, Mel Gibson, Kim Kardashian, Hilary Swank, Orlando Bloom, George Clooney, James Gandolfini, dar si secretarul de stat american Hillary Clinton.

In cadrul gal