”Și dacă Băsescu și Boc demisioneză, pe cine puneți în loc?” ”Pe Antonescu sau pe Ponta?” ”Ori pe Dan Diaconescu?” Aceasta a fost una dintre întrebările primite cu insistență în ultimele zile și exprimată, de cele mai multe ori, cu bună-credință. Mai în glumă și mai în serios, am ajuns să răspund: ”pe Iliescu”. Pentru că încercam să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă, în decembrie 89, o asemenea întrebare și-ar fi pus-o/le-ar fi fost pusă cei/celor care au ieșit în stradă: ”Șiii… în locul lui Ceaușescu pe cine o să puneți?”. Ar mai fi ieșit sub gloanțe pentru Iliescu?

O asemenea abordare maniheistă e greșită din start. Pentru că problema nu e ”cine” ar veni în loc, ci ”ce”. Și, doar după ce stabilești obiectivele (mai exact ce reprezintă acel ”ce”) poți căuta și oamenii care să-și asume credibil îndeplinirea lor. Din păcate, discursul public al acestor zile e puternic influențat atât de abordarea greșită (”dacă ești împotriva lui Băsescu, atunci ești fan Ponta sau Antonescu”), cât și de diversiunile cu ”ciumpalaci”, ”hipsteri”, ”huligani”, ”golani” etc. Iar când se pune problema de analiză, vezi aceleași figuri învechite și ponosite, incapabile să-și schimbe discursul sau să facă efortul de a înțelege ceea ce se întâmplă (iar când vorbesc de ”figuri ponosite” nu mă refer la vârstă, ci la mentalitate și onorabilitate – un maxim al acestor zile a fost să-l văd la o televiziune pe Bogdan Naumovici, expertul manipulărilor corporatist-consumeriste dându-și cu părerea despre reacțiile și revendicările societății civile; penibilul situației a mai fost depășit doar de intervențiile publice ale lui Iulian Urban și Teodor Baconschi).

În cea mai mare parte a ei, mass-media a mai căzut un examen (poate unul dintre ultimele). Fie a acționat cu rea-credință, fie a căzut în capcana ”spectacolului” și a ”spectaculosului” întinsă cu ajutorul pietrelor, lacrimogenelo