Ceea ce au conturat cel mai bine aceste proteste, au fost câteva lucruri mari şi late. În primul rând, sfârşitul unei epoci caracterizată de blazare, care lăsă în locul ei amprenta unui scenariu social posibil - în toate dimensiunile, formele şi momentele, într-un an electoral.

Presiunea străzii devine, astfel, un element în plus, de luat în seamă, poate cel mai important în luarea deciziilor, care erau până acum viciate de lipsa controlului parlamentar şi a dezbaterilor asociate organului reprezentativ al naţiunii. Protestele au mai indicat faptul că Guvernul şi Preşedinţia au pierdut cu totul senzorii sociali, iar singurele contacte pe care le mai au sunt în zona serviciilor secrete, a instituţiilor centrale şi a presei controlate de ei, de fapt organisme care nu mai pot oferi autenticitatea informaţiilor, excesul de zel şi cultura de tip „yesman" fiind o maladie hiperextinsă printre acestea. De asemenea, manifestaţiile din aceste zile au scos în evidenţă că prezenţa politicienilor de orice fel miroase incredibil de urât, iar orice confiscare a protestelor va fi taxată în planul imaginii, în plan electoral sau chiar în chip violent.

Protestele, care s-au aflat luni în a patra zi consecutivă, au conturat o listă largă de revendicări, multe din ele rod al abuzurilor flagrante ale puterii şi nu doar efecte anticipate ale crizei economice de la nivel mondial. Probleme ca „taxa auto" sau „Roşia Montana" fac ca manifestaţiile să fie un creuzet pentru categorii extinse şi pentru chestiuni extrem de delicate, pentru care mulţi politicieni se felicitau deja pentru succesul prostirii oamenilor.

CIteşte aici continuarea şi spune şi tu ce urmează