Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro
Descarca fisierul audio in format MP3
Gestul Standard&Poor`s loveste prin ricoseu si in Romania: creditele in euro se vor scumpi, spun economistii
Retrogradarea ratingului a 9 state europene, unele inregistrand expuneri insemnate pe sectorul bancar din Romania, va scumpi creditele in euro prin scumpirea banilor cu care bancile din Romania se vor imprumuta in afara, au declarat pentru HotNews oficiali din sistem. Creditele in lei nu vor fi influentate, costul acestora depinzand de politica monetara interna. "Retrogradarea de catre S&P a unora dintre cele mai mari economii din Zona Euro va afecta Romania prin canalul creditului in valuta, deoarece bancile mama din tarile respective urmeaza sa fie retrogradate la randul lor, ceea ce va determina scumpirea finantarii in euro pentru bancile care activeaza in Romania. Totusi, ma astept ca majorarea dobanzilor la finantarile in euro sa fie marginala, deoarece bancile din Romania se imprumuta deja la costuri ridicate", spune Melania Hancila, economist sef al Volksbank. La randul sau, Ionut Dumitru, economist sef al Raiffeisen Bank, considera ca acesta este momentul sansei creditelor in moneda nationala. Standard&Poor's a anuntat vineri seara ca a retrogradat ratingul a noua tari din zona euro si l-a mentinut pe cel al altor sapte tari, decizia fiind justificata de faptul ca liderii europeni "au luat masuri politice insuficiente" pentru redresarea sistemului financiar. Calificativele acordate Austriei, Frantei, Maltei, Slovaciei si Sloveniei au fost retrogradate cu o treapta, in timp ce cele ale Italiei, Ciprului, Portugaliei si Spaniei au pierdut doua trepte. Germania, Olanda, Belgia, Estonia, Finlanda, Irlanda si Luxemburg si-au pastrat ratingurile.
Romanii pot cere de luni la ANAF restituire