Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul şterge datoriile CFR SA, în valoare de peste un miliard de euro

Publicat in Antena 3, marți 17 ianuarie 2012 ·

Datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.

Ştergerea datoriilor se va face prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă, potrivit Mediafax.

Proiectul este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.

"Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse până la data eliberării documentului de atestare", se arată în document.

Şi datoriile la fondul de risc vor avea parte de acelaşi tratament.

Pe 31 decembrie 2011, societatea prevedea datorii către bugete, AVAS şi Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA şi ale filialelor absorbite prin fuziune.

Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 şi la 4,48 miliarde lei în 2010.

În ultima zi a anului 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei.

Proiectul de ordonanţă mai prevede că, începând cu 31 decembrie 2011, pentru obligaţiile principale datorate de CF

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 - optimi: Spania – Georgia 4-1, după ce ibericii au fost conduşi cu 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Spaniei a învins duminică seara, la Koln, scor 4-1, echipa naţională a Georgiei, în optimile de finală ale turneului final Euro 2024. Spaniolii s-au calificat în sferturi, unde vor juca împotriva Germaniei. Lamine Yamal a mai bifa

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 10 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 10 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 7 ore
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Stare de alertă sporită la mai multe baze militare americane, inclusiv din România, pe fondul unei posibile ameninţări teroriste

News.ro acum 5 ore
Mai multe baze militare americane din Europa au fost puse în stare de alertă sporită în weekend, pe fondul temerilor că un atac terorist ar putea viza personalul sau facilităţile militare, informează CNN, citând doi oficiali americani. Bazele respec

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum 8 ore
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Vestul Europei, lovit de furtuni violente și ploi torențiale. Mai multe persoane au murit

Ziare.com acum 10 ore
Cel puţin şapte persoane au murit, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, după furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă, 29 iunie, asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei. În nord-

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

21°/40°
mie.

17°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

19°/31°
mie.

15°/27°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

22°/29°
mie.

20°/28°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

16°/24°
mie.

12°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

22°
lun.

22°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

15°/25°