Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ICCJ începe judecarea recursului poliţiştilor Secţiei 5 acuzaţi de favorizarea contrabandiştilor

Publicat in Romania Libera, marți 17 ianuarie 2012 ·

Instanţa supremă începe, marţi, judecarea recursului poliţiştilor Secţiei 5 Bucureşti - arestaţi în 2003 pentru mită - şi a contrabandiştilor de combustibil, care furau petrol din companiile Petrotrans din Ploieşti, iar agenţii îi acoperea în schimbul unor sume, potrivit procurorilor anticorupţie, relatează Mediafax.

În anul 2007, cincizeci de persoane au fost deferite justiţiei în acest caz, care a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Dâmboviţa, decizia acestuia fiind atacată cu apel.

La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 22 iulie 2010, condamnarea la pedepse de patru şi cinci ani de închisoare pentru fapte de corupţie, însă majoritatea inculpaţilor au primit pedepse cu suspendarea executării, constatându-se, în unele situaţii, încetarea procesului penal. Câţiva inculpaţi au fost achitaţi.

Însă, în acest dosar, au fost condamnaţi Florin Chelaru la 12 ani de închisoare pentru tâlhărie, Ion Dăscălete la zece ani de închisoare pentru furt calificat, Sorin Burloi la nouă ani de detenţie pentru furt calificat, Cristian Cărămizaru la zece ani de detenţie, Cătălin Dinu la nouă ani, Victor Gogica la nouă ani, Marius Ilie la zece ani, Marian Ioniţă la nouă ani, Ştefan Stanciu la opt ani, Viorel Stanciu la opt ani, pentru furt calificat.

Reţinerea poliţiştilor Secţiei 5 a generat un amplu scandal în vara anului 2003, când încă procurorii aveau dreptul de a emite mandate de arestare preventivă.

La sfîrşitul lunii mai 2003, Parchetul Naţional Anticorupţie (PNA, devenit DNA) a arestat alţi 12 poliţişti de la Secţia 5 pentru asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni, luare de mită în formă continuată şi complicitate la furt calificat din conducte petroliere.

Membrii grupului erau: agentul şef adjunct Florian Barbu (condamnat la doi ani de închisoare cu suspendarea pedepsei-n.r.), agentul principal Vasile Drăguţ (patru ani

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum 41 minute
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 2 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum 2 ore
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 3 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 2 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Şase bebeluşi morţi în India într-un incendiu la un spital de nou-născuţi

Ziua Constanta acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii din New Delhi, a anunţat duminică poliţia din capitala Indiei, potrivit AFP. Doisprezece nou-născuţi au fost scoşi din spital în timpul incendiului, dar şase dintre e

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°