Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naufragiul navei Concordia. Un dezastru de 95 de milioane de $ | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 ianuarie 2012 ·

Compania care operează vasul de croazieră eşuat în largul Italiei a anunţat pierderi uriaşe în urma naufragiului de acum patru zile. Sursa: REUTERS

Pierderile suferite de operatorul vasului Costa Concordia, eşuat în noaptea de vineri spre sâmbătă în largul coastelor italiene, sunt estimate la 95 de milioane de dolari.

"Nava va fi, cel mai probabil, scoasă din uz până la finele acestui an fiscal, dacă nu chiar mai mult. Impactul asupra veniturilor s-ar putea traduce prin pierderi de 85-95 de milioane de dolari", a anunţat compania Carnival, proprietarul pachebotului, care nu exclude un cuantum al costurilor mult mai mare, dat fiind faptul că unele pierderi nu pot fi evaluate în acest moment.

Toate cheltuielile legate de reparaţiile aduse vasului vor fi acoperite însă de asiguratori, a mai precizat Carnival, cel mai mare operator de nave de croazieră din lume.

Cel mai recent bilanţ al naufragiului din apropierea insulei Giglio este de 6 morţi, peste 60 de răniţi şi 29 dispăruţi, potrivit bbc.co.uk.

După ce echipele de intervenţie au fost nevoite să suspende, ieri după-amiază, operaţiunile de căutare din cauza vremii nefavorabile, căutarea eventualilor supraviețuitori a fost reluată în cursul nopții. Autorităţile susţin că şansele de a-i mai găsi pe aceştia în viaţă sunt minime.

Căpitanul ar fi părăsit nava înaintea pasagerilor

Presa italiană a încercat, ieri, să refacă filmul evenimentelor, pe baza mărturiilor pasagerilor. Comandantul navei, Francesco Schettino, a vrut să facă pe plac şefului ospătarilor, originar din insula italiană Giglio, apropiindu-se prea mult de aceasta, a scris cotidianul "Corriera della Sera". Căpitanul s-ar fi adresat ospătarului-şef, Antonello Tievoli, chemându-l pe punte. "Antonello, vino să vezi, sunt aproape de Giglio a ta", a spus el, potrivit unor martori c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 59 minute
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 28 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°