Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Mondială avertizează țările în curs de dezvoltare

Publicat in Adevarul, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Țările în curs de dezvoltare ar trebui să se pregătească pentru o criză economică globală similară cu cea din 2008-2009 în cazul în care criza datoriilor suverane, care afectează zona euro, va escalada, avertizează Banca Mondială în ultima sa prognoză economică.

Prevăzând o creștere a economiei globale în 2012 mult mai scăzută decât anticipase vara trecută chiar și în cazul în care uniunea monetară va reuși să reziste crizei, economiștii Băncii Mondiale au declarat că, în cazul în care economiile din zona euro nu se vor mai putea împrumuta de pe piețele financiare, creșterea globală va fi cu 4% mai scăzută chiar și decât ultimele cifre, anunță publicația financiară „Financial Times”.

„O nouă criză nu va cruța pe nimeni”

Andrew Burns, șeful departamentului de macroeconomie al băncii a declarat în cadrul unei conferințe de presă la Londra că „țările în curs de dezvoltare trebuie să spere la cel mai bun deznodământ și să se pregătească pentru cel mai rău”.

Insistând asupra importanței planurilor de urgență, el a adăugat: „o escaladare a crizei nu va cruța pe nimeni. Ratele de creștere economică a țărilor dezvoltate și ale celor în curs de dezvoltare se vor prăbuși la fel ca în 2008-2009, sau chiar cu mai mult”. Economia mondială nu va putea să își revină la fel de repede dintr-o nouă criză, a avertizat Banca Mondială, pentru că țările bogate mai posedă foarte puțină muniție fiscală sau monetară pentru a rezolva orice cerc vicios, iar țările mai sărace posedă „mult mai puțin capital, oportunități comerciale mai puțin vibrante și o mult mai slabă susținere financiară pentru activitățile private și publice decât în 2009”.

Banca Mondială a refuzat să prezică în mod exact șansa pentru ca acest scenariu să se înfăptuiască și a adăugat că țările în curs de dezvoltare nu pot să facă foarte multe pentru a preveni o criză economică severă, dar l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 15 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 53 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 39 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°