Întâlnirea de miercuri dintre liderii USL şi cei ai coaliţiei de guvernământ a fost mai degrabă una în care participanţii şi-au reamintit cum e să stai faţă în faţă şi mai puţin să negociezi. De altfel, după întâlnirea de la Palatul Parlamentului, copreşedintele USL Victor Ponta a spus că nu s-a ajuns la nici un acord, iar Crin Antonescu a arătat că, după „anumite semne”, cei de la Putere susţin convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, cerută de USL încă de duminică.
Un rezultat extrem de subţire, având în vedere protestele din Bucureşti şi din ţară şi lista revendicărilor cu care USL a mers la această întâlnire. „Evident că am prezentat o doleanţă, nu neapărat a Opoziţiei, ci a românilor, de a înlocui Guvernul actual cu un Guvern de tehnocraţi care să organizeze cât mai rapid alegeri anticipate. Nu am primit nici un răspuns pe această cerere, ci am primit doar justificări. Am cerut ca, de astăzi începând, ministrul Administraţiei şi Internelor să fie înlocuit ca semn de responsabilitate pentru gravele deficienţe din ultimele zile.
Nu am primit nici un răspuns. (…) Profitând de decizia CCR de a amâna o pronunţare pe legea prin care s-au amânat alegerile locale şi au fost comasate alegerile, am cerut astăzi ca cei de la putere să îşi recunoască greşeala privind promovarea nedemocratică a unei asemenea legi şi să anunţe că renunţă la amânarea legerilor locale şi la comasarea lor cu alegerile parlamentare. Nu am primit nici un răspuns?, a afirmat Victor Ponta. El a avertizat că USL îşi va menţine solicitările adresate premierului Emil Boc. ?Luni va fi şedinţă a Parlamentului.
Solicitările noastre nu se vor schimba. Dacă până luni nu au un răspuns, e clar, înseamnă că sunt incapabili să accepte situaţia României şi să îşi asume răspunderea de a găsi soluţii la criză. Dacă Puterea rămâne surdă la solicitările noastre, din punctul nostru de v