Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţurile terenurilor de lângă Bucureşti au scăzut anul trecut cu până la 40%

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Terenurile intravilane de lângă Bucureşti s-au ieftinit şi în 2011, proprietarii operând scăderi de până la 40%, cum este cazul loturilor din Chitila, Măgurele şi Berceni Sat, unde se înregistrează şi cele mai mici preţuri, la polul opus, cu cele mai mari valori, fiind Pipera, informează Mediafax.

Cele mai mari reduceri sunt la terenurile aflate în câmp, în timp ce preţurile la proprietăţile din zonele centrale au scăzut cu până la 33%, cum este cazul celor din Voluntari, reiese din datele portalului imobiliar Imopedia.ro.

După reducerile operate din 2011, cele mai ieftine terenuri se găsesc în localitatea Berceni Sat, unde a avut loc o scădere a preţurilor de 20% în ceea ce priveşte terenurile cele mai scumpe şi de 40% în cazul loturilor din câmp care au atins astfel valoarea de 3 euro/mp.

La preţuri similare se pot achiziţiona şi terenurile aflate în câmp din Măgurele. În acest caz preţurile au coborât cu 27% pentru loturile centrale şi cu 40% pentru cele din câmp, ajungând la 33 euro/mp, respectiv 3 euro/mp.

În Chitila, terenurile din câmp erau cu 40 % mai ieftine la sfârşitul fiecărui an, începând cu 2009. Astfel, dacă în decembrie 2009 acestea valorau în medie 45 euro/mp, în decembrie 2011 au ajuns la 15 euro/mp. De asemenea, valoarea metrului pătrat pentru terenurile din prim plan a scăzut cu 21% faţă de 2010, atingând 55 euro.

În zona Popeşti-Leordeni, scăderile de preţ au atins procentaje de 18% pentru terenurile cel mai bine poziţionate şi de 33% pentru loturile din câmp, continuând o tendinţă începută în 2010. În aceste condiţii, în decembrie 2011, preţurile erau, în medie, de 45 euro/mp şi, respectiv, 20 euro/mp.

Asemănătoare este şi evoluţia preţurilor din Voluntari, care au înregistrat o scădere de 33% pentru ternurile centrale şi de 18% pentru zona de câmp. Astfel s-a ajuns la o valoare medie de 70 euro/mp pentru lotur

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 10 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 48 minute
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 47 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°