Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 400 de cadre medicale au cerut echivalarea diplomelor pentru a lucra în UE

Publicat in Romania Libera, miercuri 18 ianuarie 2012 ·

Aproape 300 de medici şi peste 130 de asistente medicale din Mureş au cerut, din octombrie 2010 şi până în prezent, echivalarea diplomelor, pentru a putea lucra în state membre ale Uniunii Europene, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Mureş, Gabriela Uifălean, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al DSP Mureş, Gabriela Uifălean, a declarat că, din toamna anului 2010, când fostul ministru al Sănătăţii Cseke Attila a emis un ordin privind preluarea de către DSP a solicitărilor de echivalare a diplomelor cadrelor medicale care doresc să lucreze în state membre ale Uniunii Europene, s-au primit peste 420 de cereri din judeţ.

"Avem 422 de dosare depuse, începând din octombrie 2010, când ex-ministrul Cseke a dat ordinul să preluăm aceste cereri. Până atunci se mergea direct la minister. Dintre acestea, 280 sunt depuse de medici, 132 - de asistente medicale, şase - de farmacişti, două - de moaşe şi câte una de un tehnician farmacie şi respectiv un kinetoterapeut, care solicită echivalarea diplomei pentru a putea lucra în ţările UE. Depun dosarul la noi şi noi îl trimitem la Ministerul Sănătăţii, care dă echivalarea", a spus Uifălean.

Potrivit sursei citate, nu există un termen până la care se pot face astfel de cereri.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş, Lavinia Cosma, a declarat că unitatea are peste o sută de posturi de medic vacante, dar care sunt momentan blocate.

"Avem 108 posturi vacante pentru medici. Momentan sunt blocate, ştim că există un proiect pe site-ul Ministerului Sănătăţii care spune că se vor debloca posturi în sistemul sanitar, când acesta va intra în vigoare, le vom scoate la concurs, dar nu pe toate. Suntem condiţionaţi ca maxim 70 la sută din buget să fie alocat pentru cheltuielile de personal, ceea ce ne limitează scoaterea posturilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum o ora
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Mediafax acum 20 minute
Echipa masculină de baschet Universitatea BT Cluj Napoca a câştigat joi finala campionatului naţional, după ce s-a impus în meciul cinci în faţa celor de la CSM Oradea. Cu 4-1 la general, clujenii au devenit campioni pentru a şasea oară, a patra oar

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 4 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum o ora
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 4 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 5 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

22°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°