Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta&Antonescu au încercat să forţeze sancţionarea României

Publicat in Romania Libera, joi 19 ianuarie 2012 · ·

Într-o tentativă fără precedent de delegitimare a actualei puteri, Victor Ponta şi Crin Antonescu au încercat să determine Parlamentul European să adopte o rezoluţie care să condamne „regimul‘‘ de la Bucureşti şi care să ducă în cele din urmă la adoptarea de sancţiuni împotriva României. În acest scop, Ponta a prezentat informaţii false socialiştilor şi liberalilor europeni care ar demonstra că România alunecă spre dictatură la fel ca Ungaria lui Viktor Orban.

Victor Ponta este protagonistul unui demers de politică externă fără precedent prin gravitate, care se învecinează cu trădarea intereselor naţionale. Ponta a încercat luni la Strasbourg să îi convingă pe liderii socialiştilor şi liberalilor europeni să asocieze România Ungariei şi să determine adoptarea unei rezoluţii care să condamne guvernul de la Bucureşti ca măsură prealabilă adoptării unor sancţiuni împotriva României. „Este deja declanşată procedura pentru Ungaria şi o vom declanşa probabil mâine sau poimâine, la solicitarea celor două grupuri, pentru România, o rezoluţie care să sancţioneze încălcările standardelor democratice în Ungaria şi în România şi să analizeze care pot fi sancţiunile de la nivel european. Sper să nu ajungem atât de departe cum prevede art. 7 din Convenţie, sa fie vorba de tăieri de fonduri, de suspendarea României din diverse foruri europene‘‘, a declarat Ponta la Strasbourg. În realitate, forţând asocierea cu Ungaria, Ponta a demonstrat că exact acest lucru speră să se întâmple. Proba este expresia "VOM declansa" unde "vom" tradeaza participarea activa a USL la acest demers. Problema este că pentru a-şi atinge scopul, Victor Ponta a minţit.

Mecanismul manipulării

Parlamentul European avea în program o dezbatere pe marginea situaţiei din Ungaria pentru miercuri. Marţi, Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de infringement împotriva Ungariei, căreia i

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Primele rezultate din Ungaria arată că Viktor Orbán are o noapte proastă

News.ro acum 32 minute
TISZA, noul partid de opoziţie din Ungaria, care a candidat pe o platformă de îndepărtare a premierului Viktor Orbán de la putere, este pe cale să obţină peste 30% din voturi la alegerile europarlamentare, potrivit primelor rezultate, într-o lovitur

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 3 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 4 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

George Simion, reacţie după afişarea rezultatelor: Sâmbătă desemnăm candidatul la prezidenţiale. Eu de la o luptă nu dau înapoi

Mediafax acum 2 ore
„Principala forţă de opoziţie, alianţa AUR, îşi desemnează candidatul la prezidenţiale sâmbăta viitoare. Vom avea discuţii cu colegii, îşi vor spune fiecare opinia. Eu de la o luptă nu dau înapoi”, spune George Simion. Pe vot politic, la consiliile

ALEGERI 2024 - Preşedintele PSD Prahova: Suntem câştigători la nivel de Consiliu Judeţean. Ne aşteptăm la un procent de peste 40

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, candidat din partea formaţiunii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, anunţă că, potrivit ”analizelor” făcute în ziua votului, PSD a câştigat preşedinţia CJ, obţinând un scor de peste 40%.

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 5 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Canadei, consolidându-şi prima poziţie în clasamentul general al piloţilor. Max Verstappen (Red Bull) a devenit lider în turul 49, atunci când Lando Norris (McLaren) a intrat la b

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 55 minute
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

Vremea

București
acum

24°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

21°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°