PDL mi-a adus aminte zilele acestea de Elena şi Nicolae Ceauşescu în sala de judecată de la Târgovişte. Comparaţia a fost intens folosită de televiziunile antiguvernamentale, ceea ce nu o face însă nejustificată.
De când au izbucnit protestele, PDL este un organism anchilozat, rupt de realitate şi incapabil de empatie cu victimele politicilor de austeritate pe care guvernul le-a promovat în ultimii ani. Zgura guvernării a compromis toate rotiţele partidului, toate mecanismele care permit unei organizaţii să se adapteze permanent mediului. Democrat- liberalii au fost paralizaţi de proteste. Puţinii lideri care s-au încumetat să mişte ceva au acţionat din inerţie. O inerţie browniană. PDL a semănat cu un jandarm atacat din toate părţile de ultraşi şi lovit în cap cu pietre din caldarâm. Năuc, imobil şi disperat. În faţa unei asemenea agresiuni , partidul şi-a pus mâinile în cap, a luat poziţia fetală şi, mai grav, a început să-i înjure pe-nfundatelea pe cei care ieşiseră în stradă.
După câteva zile de tăcere, premierul Emil Boc a ieşit în public cu aceleaşi mesaje prăfuite, acceptate de o parte a electoratului, dar agasante din cauza repetării lor obsesive, de către un premier care a dat de multe ori impresia că este întors cu cheiţa. Am aflat încă o dată că ţara este la adăpost, că nu vom ajunge în situaţia economică a Greciei, Italiei sau Ungariei, că trebuie să evităm politicile populiste, care ar compromite echilibrele economice. De parcă din cauza asta au ieşit oamenii în stradă. Unii au făcut-o să se bată cu jandarmii. Alţii pentru că fac comerţ cu automobile, iar taxa auto le îngroapă afacerea. Alţii pentru că au ajuns la limita subzistenţei. Cei mai mulţi însă au ieşit pentru a-şi recăpăta demnitatea de cetăţean. Au ieşit din cel mai pur civism, să sancţioneze întreaga clasă politică, coruptă, arogantă şi egoistă, vinovată în aceeaşi măsu
