Conform datelor furnizate de econtext.ro, salariile medii nete din 2012, încasate de giurgiuveni, situează judeţul nostru pe locul 17 la nivel naţional, în prima jumătate a topului.
Cel mai ridicat salariu va fi, conform Comisiei Naţionale de Prognoză, în municipiul Bucureşti, singurul în care retribuţia lunară depăşeşte pragul de 2.000 de lei (mai precis, 2.107 lei), în ceea ce priveşte salariul mediu net.
La polul opus, cel mai mic salariu rămâne tot în Bihor, ca şi până acum: 1.132 lei pe lună, la jumătate faţă de fruntaşa topului.
Media lunară pe toată ţara va fi, conform comisiei, de 1.546 de lei.
În judeţul nostru se aşteaptă o valoare medie de 1.430 de lei lunar, înaintea noastră situându-se, în top, judeţul Mehedinţi, cu doar un leu mai mult. Suntem urmaţi, în clasament, de judeţul Hunedoara, cu 1417 lei lunar.