Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, joi, în vizită de rămas bun, pe ambasadorul Franţei, Henri Paul, pe care l-a rugat să-i transmită preşedintelui Nicolas Sarkozy salutări şi mesajul că România rămâne profound ataşată construcţiei europene, potrivit Mediafax.
"În sfârşit, aţi reuşit. V-aţi încheiat mandatul", i-a spus preşedintele Băsescu ambasadorului francez, la începutul întâlnirii de la Palatul Cotroceni, adresându-i-se în limba engleză.
"Sunt trist. Sunt trist, dar zâmbesc. Trebuie să zâmbesc", a răspuns ambasadorul, folosind de asemenea limba engleză.
Ulterior, preşedintele i s-a adresat lui Henri Paul în limba română, mulţumindu-i pentru "parteneriatul" dezvoltat pe durata mandatului său la Bucureşti.
"Ţin să vă mulţumesc pentru corecta transmitere a mesajelor către Elysee, către Guvernul francez şi pentru sprijinul pe care l-am avut la momentul potrivit", a spus preşedintele.
El l-a rugat pe ambasador să îi transmită preşedintelui Sarkozy mesajul că România rămâne profound ataşată construcţiei europene.
"Vă rog, domnule ambasador, să transmiteţi salutul meu preşedintelui Sarkozy şi mesajul că România rămâne o ţară profund dedicată construcţiei europene", a spus Băsescu.
El a adăugat că se bucură că, "după mandatul a doi ambasadori ai Franţei la Bucureşti", s-a rezolvat şi problema terenului pentru noul liceu francez.
La rândul său, Henri Paul i-a mulţumit preşedintelui pentru legăturile pe care a ştiut să le conserve şi dezvolte. "Am avut unele dificultăţi. Aţi menţionat liceul. Le-am rezolvat pe toate. Şi sunt convins că am depăşit aceste probleme nu numai pentru că România este profund ataşată construcţiei europene, ci şi Franţei. Din acest punct de vedere, mandatul de ambasador în România nu este ca oricare altul, pentru că poporul român este unul de care te ataşezi. Iar, pentru Franţa, poporul român nu est