“Luceafărul” poeziei româneşti a fost un excelent cunoscător al domeniului economic, iar scrierile şi teoriile sale sunt valabile şi în prezent, a arătat miercuri seara conf. univ. dr. Lucian Savu, în expunerea intitulată “Opinii despre gândirea economică a lui Mihai Eminescu”, prezentată cu ocazia simpozionului “Unirea Principatelor Române – 1859.” Manifestarea a fost organizată de Asociaţia Culturală “Maris Dava” şi Societatea Culturală “Avram Iancu”, a fost găzduită de Casa Memorială “Avram Iancu” din Târgu-Mureş şi s-a bucurat de un interes maxim, dovadă în acest sens fiind toate locurile ocupate din sală.
Criza din 2012 vizibilă din 1880
Potrivit conf. univ. dr. Lucian Savu, Mihai Eminescu nu a fost de acord cu escaladarea emisiunilor monetare prin emitere de monedă fiduciară (bilete de bancă – n.a.), una din principalele cauze ale actualei crize economice mondiale. “Acesta este un concept extrem de interesant pentru că noi astăzi suntem în criza această mondială datorită haosului monetar care a cuprins întreg mapamondul. Nu există o reglementare serioasă şi eficientă în domeniul emisiunii monetare şi el spune aşa: un aşezământ funcţional financiar ar trebui să emită monedă doar în proporţie de 1/3 bilete de bancă, bancnote, iar restul de 2/3 să fie acoperite fie în stoc de aur, fie în poliţe sau mărfuri. Prin această teorie Eminescu a anticipat magistral cum poate fi generată o criză economică”, a afirmat analistul economic, totodată cadru didactic al Universităţii “Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureş.
Țăranii, dezavantajaţi de reforma agrară
De asemenea, conf. univ. dr. Lucian Savu a prezentat celor prezenţi argumente potrivit cărora “Luceafărul” poeziei româneşti a avut cunoştinţe temeinice şi în domeniul agriculturii, o dovadă în acest sens fiind teoriile lansate de specialişti după decenii de la dispariţia fizică a poetului. “Emi