Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei persoane grav rănite şi trei turişti rătăciţi pe pârtiile din Maramureş

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2012 ·

Zile grele pentru salvamontiştii maramureşeni. Şase persoane au solicitat ajutorul salvamontiştilor, după ce trei dintre acestea au suferit diferite fracturi în urma unor accidente, iar alţi trei turişti s-au rătăcit din cauza ceţii.

Ziua de miercuri a fost una dintre cele mai solicitante pentru jandarmi şi salvamontişti din cauza numărului mare de turişti care au solicitat ajutor pe pârtiile din Maramureş. Pe pârtia de la Cavnic au avut loc două accidente, în jurul orei 15.30, respectiv 16.30, când patrula de jandarmerie din cadrul Postului Montan Cavnic, împreună cu reprezentanţii Salvamont, au intervenit la salvarea a două persoane şi anume Marius Pop de 42 ani, din Floreşti, judeţul Cluj, şi Daniel Chira de 24 ani, din Dealu Mare.

Primul acuza dureri la piciorul drept, fractură la gleznă, iar celălalt la piciorul stând, fractură de ligamente. În ambele cazui s-a luat măsura acordării primului ajutor, după care au fost transportaţi la baza pârtiei, de unde au fost preluaţi de câte o maşină şi transportaţi la Spitalul Judeţean din Baia Mare, pentru investigaţii.

În aceeaşi zi, dar de data aceasta pe pârtia de la Şuior, patrula de jandarmerie din cadrul Postului Montan Mogoşa a observat o persoană căzută pe pârtie. În urma accidentului, Dan Ofiniaş în vârstă de 24 ani din Baia Sprie, a suferit o leziune la genunchiul drept, acordândui-se de către jandarmi şi salvamontişti primul ajutor şi fiind condus la baza pârtiei, unde a fost preluat de o maşină şi transportat la Spitalul Judeţean din Baia Mare, pentru investigaţii.

S-au rătăcit din cauza ceţii

Miercuri, în jurul orei 16.30, patrula de jandarmerie din cadrul Postului Montan Cavnic, a fost sesizată de către personalul Salvamont, că trei persoane, din cauza ceţii foarte mari, s-au rătăcit cu snow-mobilul, la aproximativ 3 kilometri de pârtia de schi „Icoana", din Cavnic. Patrula

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Olandezul Mark Rutte devine noul secretar general al NATO

News.ro acum 52 minute
Cele 32 de state membre NATO l-au numit miercuri pe premierul olandez Mark Rutte viitorul secretar general al Alianţei, într-un moment crucial al organizaţiei, în timp ce Rusia îşi continuă războiul în Ucraina, relatează AFP. (Vom reveni)

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 2 ore
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Louis Vuitton retrage de pe piață bluza inspirată din ia românească: „A fost o greșeală involuntară”

Adevarul acum o ora
După uriașul val de controverse iscat în mediul online, brandul francez de modă Louis Vuitton a retras de pe site-ul său bluza din in inspirată din ia românească.

Cod galben de viituri pe râuri din mai multe județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 18 minute
Hidrologii avertizează cu privire la posibilitatea producerii, până joi la prânz, 27 iunie, a unor viituri pe râuri din Crişana, Banat, Transilvania şi Oltenia, fiind instituit Cod galben. Specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodăr

Europarlamentarul Dan Barna va fi vicepreşedintele grupului RENEW

Mediafax acum 45 minute
Europarlamentarul USR Dan Barna a fost votat vicepreşedinte al grupului RENEW. Procedura a avut loc miercuri. Grupul RENEW are 75 de europarlamentari.

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 3 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 4 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum o ora
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/32°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°