Amalia-Emilia Enache apelează din nou la ajutorul nostru, al tuturor. Fetiţa are şapte ani şi este din Năvodari.
Amalia s-a născut prematur, iar complicaţiile nu au întârziat să apară. După numeroase investigaţii, diagnosticul medicilor a fost cutremurător: întârziere psihomotorie, microcefalie cu atrofie corticală, distrofie de gradele II-III. Calvarul a început încă de la naşterea fetei. „Naşti cu cine vrei, aşa mi-a spus doctorul la care mergeam", mărturiseşte mămica ce dezvăluie, nu că ar mai fi fost cazul, metehnele sistemului sanitar autohton. Tot ce îşi doresc părinţii este să-şi vadă copila mergând. Să o vadă mare şi fericită. Aceasta presupune o atenţie deosebită, un tratament îndelungat şi, desigur, mulţi bani, necesari pentru recuperarea kinetoterapeutică şi pe care familia nu îi are. Părinţii trec prin greutăţi financiare de nedescris în încercarea de a-şi vedea copilul mergând, zâmbind. Cei care pot şi doresc să o ajute pe Amalia să păşească spre o viaţă normală, pot depune bani în contul deschis de părinţi la BRD Năvodari: RO 94 BRDE 140 SV 53285861400 pe numele Florica Enache. Familia Enache poate fi contactată şi la numărul de telefon 0751.541.899.
Amalia-Emilia Enache apelează din nou la ajutorul nostru, al tuturor. Fetiţa are şapte ani şi este din Năvodari.
Amalia s-a născut prematur, iar complicaţiile nu au întârziat să apară. După numeroase investigaţii, diagnosticul medicilor a fost cutremurător: întârziere psihomotorie, microcefalie cu atrofie corticală, distrofie de gradele II-III. Calvarul a început încă de la naşterea fetei. „Naşti cu cine vrei, aşa mi-a spus doctorul la care mergeam", mărturiseşte mămica ce dezvăluie, nu că ar mai fi fost cazul, metehnele sistemului sanitar autohton. Tot ce îşi doresc părinţii este să-şi vadă copila mergând. Să o vadă mare şi fericită. Aceasta presupune o atenţ