Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A opta zi de proteste. Incidente la finalul protestelor din București. Zeci de oameni au fost reținuți

Publicat in Antena 3, joi 19 ianuarie 2012 · ·

Jandarmii au reuşit, joi seara, să elibereze carosabilul de la Universitate, după ce au avut câteva ''ciocniri'' cu protestatarii.

Iată filmul evenimentelor de joi: UPDATE 23: 35. 48 de protestatari au fost reţinuţi în urma violenţelor de joi noapte din Piaţa Universităţii.

UPDATE 23:30. Potrivit reporterului Antena 3, Ionuţ Cristache, un tânăr a fost bătut cu bestialitate de jandarmi în Piaţa Universităţii. Agresiunea a avut loc pe trotuarul din faţa intrării în clădirea Universităţii Bucureşti.

Potrivit reporterului Antena 3, tânărul a căzut la pământ, a cerut o ambulanţă acuzând dureri grave, apoi a fost luat în primire de jandarmi care l-au târât pe caldarâm până la o dubă. Tânărul s-a agăţat de uşa dubei moment în care jandarmii l-au înconjurat şi au început să îl lovească cu bestialitate cu picioarele în stomac.

În momentul de faţă, tânărul este căzut pe trotuar în mijlocul jandarmilor.

UPDATE 23:15. Jandarmii i-au împins pe manifestanţi spre gura de metrou şi spre trotuarele de la Universitate, reuşind să elibereze Piaţa Universităţii. Potrivit Mediafax, cordonul de jandarmi a intervenit în forţă şi îi împinge pe protestatari către lateralele Pieţei Universităţii. Mai multe dube au ajuns în zonă, fiind pregătite să intervină.

Unii manifestanţi au fost loviţi, iar alţii s-au regrupat în zona Teatrului Naţional şi în zona fântânii de la Facultatea de Arhitectură.

Conflictul a izbucnit după ce unii manifestanţi au aruncat cu garduri, pietre şi sticle în jandarmi, care au făcut uz de gaze lacrimogene.

UPDATE 23.00. Jandarmii au declanşat asaltul asupra suporterilor retraşi în zona Fântânii din Piaţa Universităţii. Mai mulţi protestatari sunt reţinuţi.

UPDATE 22.50. Au loc violenţe între între jandarmi şi suporterii care au rămas în Piaţa Un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 34 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Marcel Ciolacu, despre audierea lui Florian Coldea la DNA: „Îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit”

Adevarul acum 55 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, sunt audiaţi joi de mai multe ore, la DNA.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 2 ore
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 7 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°