Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii au marcat câştiguri pe SIF-uri şi caută alte acţiuni mai ieftine

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 ianuarie 2012 ·

Bursa de la Bucureşti a urmat linia burselor vest-europene şi a scăzut cu 0,42%, într-o piaţă în care unele marcări de profituri au dus în jos cu până la 2,4% preţurile acţiunilor celor cinci SIF-uri.

"Probabil că investitorii au intrat într-o stare de expectativă şi nu se mai avântă să facă mişcări importante precum în zilele anterioare după ce preţurile au ajuns la niveluri destul de ridicate. Această temperare a creşterilor era de aşteptat, mulţi jucători preferând să aştepte o stabilizare a preţurilor în condiţiile în care în ultimele trei luni (de la reluarea discuţiilor privind pragul de deţinere - n. red.) preţurile acestora au înregistrat creşteri cu procentaje cuprinse între 30% şi 85%", a declarat Mihai Mureşian, directorul de tran­zac­ţionare al Intercapital Invest.

El crede că acţiunile SIF-urilor vor continua să fie vizate de investitori atât pentru dividende, cât şi pentru că noul prag de deţinere de 5% din titluri permite o expunere mai mare pe aceste titluri.

Piaţa a scăzut în prima oră cu până la 0,65%, iar apoi cotaţiile celor mai multe acţiuni au început să revină spre nivelurile de la finalul şedinţei pre­cedente. Bursa a urmat îndeaproape linia pieţelor vest-europene, astfel că între 13:00 şi 14:30 a fost pe verde, însă apoi s-a întors pe scădere.

Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,46%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI a scăzut cu 1,09%, influenţat în principal de corecţiile de 0,61% - 2,37% înre­gistrate de acţiunile Societăţilor de In­vestiţii Financiare (SIF). Indicele include şi acţiunile Fondului Proprie­tatea (FP), care au crescut nesem­ni­ficativ, cu 0,07%.

Scăderile titlurilor SIF-urilor au fost determinate în principal de unele marcări de profituri, deşi volumele de acţiuni scoase la vânzare nu au depăşit rulajele din şedinţele anterioare. @N_

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 7 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

DNA cere arestarea primarului din Sinaia, Vlad Oprea. Procurorii îl acuză că a exercitat atribuții de primar când era sub control judiciar

HotNews acum 12 ore
Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, este acuzat de DNA că a încălcat cu rea-credință obligațiile măsurii controlului judiciar, în ultimele două luni dând exercitându-și atribuțiile de primar, deși acest lucru îi era interzis, se arată într-un comu

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 9 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Tánczos Barna: România va încasa 1,3 miliarde de euro, pe 10 iunie, din tranșa a treia din PNRR

Gandul acum 12 ore
„România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranșa a treia de plată pentru Programul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat, marți, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna. „România va încasa 1,3 milioane de euro, pe 10 iunie, din t

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 11 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 5 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 7 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Curtea de Apel Cluj a respins cererea Bankwatch de oprire a lucrărilor la gazoductul Tuzla-Podişor. Mesajul lui Burduja

Gandul acum 8 ore
Curtea de Apel Cluj a respins marți cererea Bankwatch de suspendare a autorizaţiei de construire şi de oprire a lucrărilor la proiectul gazoductului Tuzla-Podişor. Lucrarea este finalizată în proporţie de peste 95% şi va aduce gazul din Marea Neagră

Vremea

București
acum

mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

5°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°