În 1999, Sorin Alexandrescu scria, într-unul din excelentele sale eseuri din volumul Privind înapoi modernitatea, că „orice încercare de răsturnare fundamentală a canonului [estetic] a dus nu la modificarea nucleului său dur, ci, în cel mai bun caz, doar la crearea de «margini miluite»“. (Re)construcția unei astfel de „margini miluite“, anume aceea a prozei „feminine“ interbelice, este și scopul declarat al Biancăi Burța-Cernat în studiul său Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică, apărut anul trecut la Editura Cartea Românească. Autoarea pornește chiar de la termenul de „marginalitate literară“, angajîndu-se într-un demers critic de nuanță asumat conservatoare, acela de a face vizibilă literatura interbelică scrisă de femei, dar fără a pune în discuție canonul literar modernist (recte Lovinescu, Călinescu & Maiorescu) și cu atît mai puțin supremația absolută a „valorii estetice“. În acest sens, literatura scriitoarelor noastre moderniste este tratată drept „un caz particular al marginalității literare“.

Cu ajutorul unei documentații pline de acribie, Bianca Burța-Cernat (re)construiește atmosfera vieții literare interbelice, pe fondul căreia reușește o recuperare biografică și bibliografică a cîtorva scriitoare cu un relief propriu și o oarecare vizibilitate în epocă – astăzi complet ieșite din circuitul critic și inaccesibile cititorului de rînd, nefiind aproape deloc (re)editate în ultimele decenii. Ticu Archip, Sanda Movilă, Ioana Postelnicu, Henriette Yvonne Stahl, Lucia Demetrius, Anișoara Odeanu, Sorana Gurian și Cella Serghi sînt prezentate sub forma unor mici monografii, autoarea limitîndu-și interpretarea la proza acestora din perioada dintre cele două războaie mondiale. În analize de text nu lipsite de finețe și intuiție critică, Bianca Burța-Cernat încearcă să (re)integreze literatura acestora în tablou