Tindem zilele astea sǎ nu vedem pǎdurea din cauza copacilor. Televiziunile – cele prin intermediul cǎrora marea majoritate ne luǎm informația – tind sǎ se focalizeze pe spectaculosul punctual, pe șuruburi, pe glugi, pe jandarmi, pe tomberoane în flǎcǎri.
Și din cauza asta nu mai vedem pǎdurea. Actorii desfǎșurați pe tabla de șah, structura lor, motivațiile lor, dar mai ales și mai ales posibilele consecințe ale evenimentelor din aceste zile.
Nivelul general de nemulțumire
Totul pleacǎ de la nivelul de nemulțumire foarte ridicat din populație. Graficul acela pe care tot vi l-am arǎtat în ultimul timp.
Nu știu dacǎ vǎ dați seama cît de mulți oameni reprezintǎ acest grafic. Vǎ spun eu: undeva între 11 și 13 milioane de români șucǎriți. Depinde ce procent iei între 70% și 80% și ce bazǎ de calcul a populației care mai e în România, între 15,5 și 16 milioane de locuitori pe bune, nu în actele oficiale neactualizate.
În general, noi sîntem obișnuiți sǎ ni se parǎ mult aglomerǎri de mii de oamenii, maxim zeci de mii. Mai mult de-atît nu prea am vǎzut, pentru cǎ pur și simplu nu putem cuprinde cu privirea mai mult de 100 de mii de oameni – se terminǎ tarlaua ochiului, se închide orizontul. Tot ce știm noi cǎ “e mult” e de fapt în zona miilor, zecilor de mii. Saltul la milioane și la 10 milioane e destul de greu de fǎcut cu ochii minții. Și în consecințǎ tindem sǎ subestimǎm puterea acestor cifre. Ceva abstract, niște statistici.
Dar de fapt ǎsta este patul germinativ. Milioanele de oameni care sînt supǎrați. De la aceastǎ oalǎ de presiune trebuie sǎ pornim discuția. Dupǎ cum spunea cineva zilele astea, “mǎ și mir cǎ s-au pornit atît de tîrziu”. În alte țǎri știm cǎ s-a pornit mai devreme nemulțumirea și furia popularǎ. În Anglia, în Franța, în Statele Unite, în Italia, în Spania, în Grecia, în țǎrile arabe.
Autenticitatea
