Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pesediştii vor anticipate la Peştera

Publicat in Romania Libera, vineri 20 ianuarie 2012 ·

PSD Constanţa vrea să schimbe edilul din comună, după ce acesta a declarat că nu se mai regăseşte în partid.

Social-democraţii constănţeni vor alegeri anticipate în comuna Peştera. După ce anul trecut primarul comunei Peştera, Valentin Vrabie, anunţa că nu se mai regăseşte în PSD, partidul care l-a propulsat în funcţia pe care o deţine la nivelul administraţiei locale şi că, împreună cu consilierii locali din comună a decis să-i părăsească pe „roşii" lui Radu Mazăre, replica social-democraţilor se dă în instanţă.

Aceştia au înregistrat două dosare pe rolul Tribunalului Constanţa două acţiuni în constatare, cu numerele de înregistrare 145444/118/2011 şi 14113/118/2011, ce-i privesc pe aleşii locali pesedişti. „Având în vedere că domnul (primarul comunei-n.red.) şi-a dat demisia şi cu consilierii am solicitat către instanţă să constate situaţia de fapt de acolo şi să se facă alegeri. El (primarul-n.red.) a mizat pe faptul că cu şase luni înainte nu o să se mai facă numai că alegerile s-au mutat în noiembrie. Consiliul, practic, dându-şi demisia nu mai poate funcţiona şi trebuie alegeri în CL, pentru că nici suplinitori nu mai putem să punem, că nu mai sunt pe listă şi să constate şi că şi-a dat domnul primar demisia şi să oblige

Prefectura să dea ordin pentru organizarea de alegeri, să se facă alegeri anticipate la Peştera", ne-a declarat secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa, Cristinel Dragomir. Acesta a precizat că la partid nu s-a înregistrat nicio demisie de la aleşii locali din comuna constănţeană, dar că social-democraţii au luat act de declaraţiile primarului din conferinţa de presă comună pe care acesta a avut-o cu prefectul Constanţei.

„Ei nu ne-au adus nouă niciun document la partid. Noi am luat pur şi simplu din presă şi din conferinţa de presă. Noi am luat act de ce-au declarat. Nu că vrem alegeri anticipate dar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot până la ora 22.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 12 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 22.00, la nivelul județului Constanța, au votat 303.168 de alegător

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 8 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 27 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum 49 minute
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Grenadă de mână defensivă, găsită într-un parc din Satu Mare

G4Media acum o ora
Pompierii au intervenit, duminică, pentru a ridica o grenadă defensivă găsită într-un parc din Satu Mare, transmite News.ro. ”Astăzi, 09.06. a.c., echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a in

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 5 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

22°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°