Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai mare avion din lume se întoarce la fabrică. O treime din aeronavele Airbus A380 vor fi verificate urgent

Publicat in Gandul, vineri 20 ianuarie 2012 ·

Autoritatea europeană pentru siguranţa aviatică a ordonat vineri verificări urgente pentru o treime din flota de aeronave Airbus A380 la nivel mondial, din cauza unor crăpături descoperite în interiorul aripilor unora dintre aceste avioane, cele mai mari din lume, transmite Reuters.

În total, vor fi verificate 20 de avioane, respectiv 10 aflate în flota Singapore Airlines, şapte de la Emirates, unul de la Air France şi alte două aeronave destinate testărilor.

Nicio aeronavă nu a fost consemnată la sol, dar cele care au efectuat cel puţin 1.800 de decolări şi aterizări, operaţiuni care exercită cele mai mari presiuni asupra structurii avioanelor, trebuie verificate în termen de patru zile, potrivit autorităţii.

Instituţia a reacţionat după ce producătorul de avioane Airbus a dezvăluit că a descoperit în decurs de două săptămâni două tipuri de crăpături la aripile unor aparate A380, la numai patru ani de la punerea lor în circulaţie.

Avioanele A380 sunt cele mai mari din lume, dispunând de două punţi şi 525 de locuri.

Al doilea tip de crăpături, care ca şi primele au apărut la un element de legătură între exteriorul aripilor şi armătura metalică din interiorul acestora, sunt "mai importante" şi ar putea apărea şi la alte aparate dacă problema nu este rezolvată.

"Acest defect, dacă nu este detectat şi corectat, ar putea să afecteze integritatea structurală a avionului", a precizat agenţia europană.

Inspectorii au cerut ca aeronavele A380 care au efectuat 1.300-1.800 de decolări şi aterizări să fie verificate în termen de şase săptămâni.

Descoperirea defectelor vine la 14 luni după explozia unui motor Rolls-Royce al unui avion A380 aparţinând companiei Qantas.

De altfel, crăpăturile, de grosimea unui fir de păr, au fost identificate prima oară chiar în timpul lucrărilo

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 4 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 48 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°