Bursele europene au deschis pe roșu, astăzi, pe fondul prelungirii negocierilor dintre oficialii guvernului grec și creditorii privați. Indicii contractelor futures americane au scăzut în timp ce bursele asiatice au crescut.
Acțiunile Cie. de Saint-Gobain, cel mai mare furnizor de materiale de construcție, au pierdut 1,8% din valoare. Acțiunile L’Oreal au pierdut 1,6% după ce Morgan Stanley a redus ratingul acestora. Vodafone Group Plc. a crescut cu 1,7% după ce Curtea Supremă a Indiei a declarat că această companie nu trebuie să plătească mai mult de 2 miliarde în taxe după achiziția din 2007, anunță agenția de știri Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe 600 a pierdut 0,5% scăzând la 255,23 la 12:02 ora României. Indicele încă se află cu 4,4% mai sus față de începutul anului, reprezentând cel mai bun început de an din 1997.
„Majoritatea indicelor au crescut cu valorile estimate pentru întregul an și este normal ca investitorii să devină puțin reticenți”, a declarat Witold Bahrke, strateg la PFA Pension A/S în Copenhaga, fond de pensii care gestionează 45 de miliarde de dolari. „Politicienii s-au apucat de munca de jos, fapt care va crea ceva turbulențe săptămâna viitoare, pe măsură ce vor apărea știrile despre negocierile dintre Grecia și sectorul privat precum și despre importantul summit european de la sfârșitul lunii”.
Indicele Stoxx 600 a crescut cu 2,4% săptămâna aceasta reflectând semnele de redresare a economiei americane, de stăvilire a crizei europene precum și speculațiile că China își va relaxa politica financiară pentru a stimula creșterea economică.
Bursele americane și asiatice
Indicele futures Standard & Poor’s 500 a scăzut cu 0,4% astăzi, în timp ce MSCI Asia Pacific a crescut cu 1,1%.
Oficialii greci și creditorii privați se vor întâlni pentru a treia zi de discuții pentru a negocia a