Eterogenitatea celor care s-au strâns zi de zi în Piaţa Universităţii se reflectă ca într-o oglindă în lozincile şi scandările lor. Dacă în prima zi au predominat cele în favoarea lui Raed Arafat, începând cu a doua zi lucrurile au luat o cu totul altă turnură. S-au scandat în piaţă nemulţumiri de tot soiul, de la cele privind tăierea salariilor, taxele mari, legea sănătăţii, la faptul că nu e la putere Regele Mihai sau că nu se legalizează marijuana. Umorul, autoironia şi hazul de necaz au fost pictate de protestari - tineri, studenţi, ultraşi, bugetari, pensionari - pe mii de pancarte, afişe sau nişte simple foi A4.

Lozincile simple, clasice, precum „Demisia" sau „Jos Băsescu" au predominat doar în primele două zile, urmând apoi să aibă concurenţă serioasă şi foarte diversă.

Lozincile ironice, precum „Băse, suntem 50.000, ne-a numărat Anastase", „Am venit singur, nu m-a adus autocarul", „Pierdut preşedinte şi guvern. Se declară nuli", „Băse, nici nu ştii cât de Boc începi să fii" sau autoironice „Cinste lor, cinste ciumpalacilor", „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi" - au predominat.

N-au lipsit lozincile pro sau anti droguri "Legalizaţi marijuana", " Stop Spice Shop! Guvernul vinde droguri", cele pro monarhie - „Regele Mihai salvează România!" sau lozinci agresive - "Băsescu, moarte!", „Sătul de voi, angajez lunetist".

Reprezentanţi ai organizaţiilor pentru protecţia mediului s-au făcut auziţi prin scandări şi lozinci ecologiste - „Roşia Montană nu e de vânzare", "Vrem cianură pentru dictatură".

Neaşteptate au fost lozincile criptice, la care privitorul trebuia să poposească mai mult pentru a înţelege mesajul - „Până acasă", „Opriţi plăcile tectonice" sau „By any means necessary, Malcolm X".

Lozinci de îmbărbătare sau de îndemn - „Sunt obosită şi mi-e frig, dar tot stau şi tot strig, Jos Băsescu", „Băsescu te crede