Un model de succes este astazi artistul oportunist. Termenul din urma ar trebui luat nu in intelesul obisnuit, cel care sanctioneaza duplicitatea si compromisul, ci in sensul unei conduite pragmatice, recomandabila artistului aflat in staza cristalizarii propriei cariere. Desi frecventez cu oarecare asiduitate „lumea artei", nu am intilnit inca artistul multumit de felul in care sint rinduite lucrurile in propria breasla. Insatisfactiile sint atribuite aproape la unison „sistemului" prost croit, cel care nu sustine si nici nu incurajeaza valoarea sau performanta. Exista insa o reteta a reusitei in arta? Cum anume se capata notorietatea? Sint suficiente efortul personal, inspiratia, talentul si onestitatea artistului pentru a izbuti? Care ar fi ingredientele necesare pentru ca acesta sa capteze atentia publicului si sa risipeasca definitiv apasatorul disconfort al ignorarii sau anonimatului? Citeva sugestii am gasit intre copertele unui volum publicat recent de L'Harmattan (L'artiste opportuniste. Entre posture et transgression, 2011), sub semnatura lui Maxence Alcalde - critic de arta si profesor de estetica intr-o importanta universitate pariziana. Fin observator al fenomenului artistic actual, autorul cauta sa schiteze tipul de atitudine care face din artist un personaj de succes. Modelul artistului solitar, izolat de pereÈAA›ii propriului atelier, unde creeaza pentru propria placere, pare a fi nu doar desuet, ci si contraproductiv. Timpul de astazi impune un tip de conduita apropiata de pragmatism. Mediul artistic s-a diversificat odata cu dezvoltarea industriilor creative, turismului cultural si „noilor publicuri"; globalizarea si piata supraliciteaza exigentele producerii si receptarii operelor de arta. Pivotul artei actuale il constituie legatura dintre artist, institutiile si personajele (curatori, critici si galeristi) care ii pot legitima opera. Cazul lui va