Un profesor de la Universitatea Illinois din SUA a dezvoltat prima imprimantă de metamateriale
Până nu demult invizibilitatea a ţinut de domeniul ştiinţifico-fantasticului sau de abilitatea celor care vor să se facă nevăzuţi, reuşind să se integreze în mediul înconjurător, prin metode total neştiinţifice.
Însă când vine vorba de tehnologia invizibilităţii progresele sunt tot mai mari. În 1967 fizicianul sovietic Victor Veselago explică pentru prima oară ce pot face metamaterialele. Însă tehnologiile rudimentare de la acea vreme nu i-au permis derularea de experimente complexe. Abia la începutul noului mileniu (mai exact în 2001) au fost obţinute primele rezultate experimentale, cu radiaţie electromagnetică de microunde.
În prezent tot mai mulţi oameni de ştiinţă produc aceste metamateriale. Metamaterialele sunt structuri microscopice create în laborator care, la anumite frecvenţe, dau valori negative pentru conductibilitate şi permeabilitate. Aceste materiale pot avea un indice de refracţie negativ şi pot întrerupe reflexiile luminii pe un obiect, făcându-l practic, invizibil.
Metamaterialele sunt aliaje de metale care sunt aranjate într-o structură ce are deschideri mai mici decât lungimea de undă pe care circulă fotoni de lumină, între 400 şi 700 de nanometri. Lumina nu poate trece prin lucruri care sunt mai mici decât lungimea de undă pe care o are aşa că evită acel obiect. Cum ochiul uman vede obiectele din jur, tocmai pentru că lumina este reflectată şi se refractă prin anumite obiecte, în absenţa acestor fenomene orice devine invizibil.
Metamaterialele au proprietatea de a devia cursul luminii exact cu o piatră deviază de cursul apei pe lângă ea. Mai mult obiectele "îmbrăcate" cu metamateriale nu produc nici umbră.
Până anul trecut oamenii de ştiinţă nu puteau face invizibile, decât obiecte foarte mici, de mărimea unor
