Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câştigător la Bingo Metropolis Cine este afaceristul din Teleorman, cercetat penal de DNA Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

În ciuda faptului că are numai 23 de ani, un tânăr din Alexandria, judeţul Teleorman, a intrat în colimatorilorul oamenilor legii din Constanţa, conform cărora băiatul ar fi evidenţiat în mod fictiv în contabilitate suma de 6.051.942 de lei, cu titlul de cheltuieli, în scopul diminuării impozitelor şi taxelor către bugetul consolidat al statului. Potrivit Registrului Comerţului, afaceristul în cauză conduce societatea comercială Vertical Spectrum SRL, unitatea fondată de un anume Ionel Pomalius. Coincidenţă sau nu, numele acestuia din urmă apare într-o listă a câştigătorilor Bingo Metropolis. Facem precizarea că am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la patronul luat în colimator de poliţişti, însă acest lucru nu a fost posibil.

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au anunţat că „poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor au documentat activitatea infracţională a lui Laurenţiu-Florin T., de 23 de ani, din Alexandria, judeţul Teleorman, administrator al unei societăţi comerciale din Cumpăna". Potrivit aceleiaşi surse, tânărul ar fi evidenţiat în mod fictiv în contabilitate suma de 6.051.942 de lei, cu titlu de cheltuieli, în scopul diminuării impozitelor şi taxelor către bugetul consolidat al statului fără a prezenta organelor fiscale competente documentele financiar-contabile în termenul stabilit de acestea în vederea dovedirii realităţii şi legalităţii relaţiilor comerciale desfăşurate cu furnizorii şi clienţii societăţii cu preponderenţă în domeniul lucrărilor speciale de construcţii. „În condiţiile constatării unui prejudiciu care a depăşit valoarea în lei a un milion de euro, dosarul a fost înaintat unităţii de Parchet supraveghetoare împreună cu referatul cu propunere de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţiei - Se

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°