Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intenţia contează Judecătorul Epure l-ar fi văzut liber pe Saviuc

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Condamnat în primă instanţă la 18 ani de detenţie pentru tâlhăria de zeci de mii de euro de la Hârşova, din noiembrie 2008, Vasile Saviuc, renumit pentru numeroasele jafuri şi tâlhării în care apare numele său, ar fi fost pus în libertate de judecătorii Curţii de Apel Constanţa, în completul format din magistraţii Viorica Lungu şi Marius Cristian Epure. În ce-l priveşte pe judecătorul Epure, este de menţionat că acesta, la rândul său, este renumit pentru eliberările controversate pe care le-a dispus de-a lungul anilor.

Totuşi, chiar dacă judecătorii i-au revocat măsura arestării preventive care fusese dispusă faţă de Saviuc în procesul tâlhăriei cu săbii şi cagule de la Hârşova, acelaşi complet a fost nevoit să recunoască faptul că individul trebuie să rămână oricum în arest, fiind condamnat definitiv la zece ani de detenţie, în cazul unui alt jaf. În dosarul cu numărul 6047/118/2009, care se află pe rolul Secţiei penale a Curţii de Apel Constanţa, completul 1 Apel al instanţei, format din judecătorii Viorica Lungu şi Marius Cristian Epure, şi prezidat de primul dintre ei, a fost de acord să se revoce măsura arestării preventive dispusă în cazul lui Vasile Saviuc. Individul este renumit pentru „loviturile" date de-a lungul anilor, numele său fiind legat inclusiv de celebra afacere Miralen. De altfel, în urmă cu ceva timp, Saviuc a fost condamnat definitiv de Judecătoria Constanţa la zece ani de închisoare, pentru furt calificat. Totodată, în ceea ce priveşte tâlhăria de zeci de mii de euro de la Hârşova, cazul care formează obiectul dosarului cu numărul 6047/118/2009, prima instanţă care a analizat cauza a ajuns la concluzia că Vasile Saviuc se face vinovat de acuzaţiile aduse de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi l-au condamnat la 18 ani de detenţie. Sentinţa a fost atacată în apel şi astfel procesu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 39 minute
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 22 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 41 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum o ora
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°