Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Monica Niculescu a fost pusă la punct de liderul mondial

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

Jucătoarea română nu i-a făcut faţă danezei Caroline Wozniacki, în turul trei de la Australian Open. Astăzi, Sorana Cîrstea se luptă pentru un loc în runda a patra cu italianca Sara Errani. Sursa: REUTERS

Românca Monica Niculescu nu a reuşit minunea în duelul cu cea mai bună jucătoare a lumii. Daneza Caroline Wozniacki s-a impus cu un dublu 6-2, în ciuda unui joc defensiv bun făcut de jucătoarea din Slatina.

Niculescu va continua la Antipozi în proba de dublu, alături de Irina-Camelia Begu. Cele două vor juca azi, în turul doi, împotriva cuplului Natalie Grandin (Africa de Sud) / Vladimira Uhlirova (Cehia).

"A fost un meci greu, însă am avut iniţiativa de la primul punct", a declarat Wozniacki, care a făcut doar 13 greşeli neforţate în partida cu românca în vârstă de 24 de ani.

"Au fost multe schimburi lungi, Monica reuşind să returneze o mulţime de mingi foarte dificile. Mi-a fost greu, în unele momente, să închei punctul, însă m-am simţit bine pe teren şi sunt mulţumită de jocul meu", a adăugat liderul mondial, care caută la Melbourne primul trofeu într-o competiţie de Grand Slam.

Sorana Cîrstea va încerca să facă pasul spre turul patru, astăzi, în faţa italiencei Sara Errani. Peninsulara a câştigat ultimele două dueluri directe, la Monterrey şi Marbella, în timp ce Sorana s-a impus în prima confruntare, în 2008, în Luxemburg. Dacă va ieşi învingătoare şi de această dată, jucătoarea din Târgovişte îşi va asigura un cec de 110.000 de dolari.

Hănescu poate da piept cu Tecău

Turul trei al probei de dublu masculin de la Australian Open poate consemna un duel al românilor. Dacă Horia Tecău şi suedezul Robert Lindstedt, favoriţii numărul şaptea ai întrecerii, au câştigat ieri duelul din runda secundă, cu australienii Colin Ebelthite şi Marinko Matosevic, scor 3-6, 6-4, 6-2, Victor Hănescu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 26 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 21 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°