Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU 43% din bărbaţi sunt agresori sexuali

Publicat in Adevarul, duminică 22 ianuarie 2012 ·

Cercetătorii americani au studiat comportamentul şi părerile bărbaţilor în privinţa sexului forţat de orice fel şi au descoperit că 43% din respondenţi au insistat prea mult în privinţa actului sexual sau pur şi simplu au forţat femeia să facă ceva împotriva voinţei ei. Cu toate acestea, există diferenţe între cei care aveau acest comportament în tinereţe şi cei care l-au continuat şi la maturitate.

Psihologii au realizat cercetarea printr-un sondaj telefonic, având ca subiecţi bărbaţii între 18 şi 35 de ani care au fost implicaţi într-o relaţie în ultimii doi ani. Ei le-au oferit două chestionare pe care le-au completat la un an distanţă şi respondenţii primeau 50 de dolari pentru acest lucru. Sondajul a acoperit întregul profil psihologic al bărbaţilor, scrie livescience.com, inclusiv dacă au fost victimele unui abuz în tinereţe.

Astfel, 43% din bărbaţi au declarat că au fost agresori sexuali într-un fel sau altul de la vârsta de 14 ani până la maturitate. 25% din respondenţi au declarat după un an că au avut acest tip de comportament şi în anul dintre sondaje. Dintre aceştia, 8% au avut contact sexual forţat cu cineva, 10% au forţat verbal o femeie să facă sex, 1,4% au încercat să violeze femei, iar 5,4% chiar au făcut acest lucru, de obicei asupra unei victime inconştiente.

Trei tipuri de agresori

Cercetătorii au identificat astfel trei profile ale agresorului sexual. Cei persistenţi sunt cei mai periculoşi şi cu probleme de personalitate. „Au avut experienţe de victimă în copilărie, aveau un nivel al empatiei scăzut, îşi asumau riscuri, aveau o tendinţă spre delincvenţă şi mai mulţi parteneri sexuali", a spus şefa cercetării, Antonia Abbey.

A doua categorie era cea a agresorilor sexuali care şi-au oprit comportamentul în ultimul an. La al doilea sondaj ei au spus că înţeleg mai bine intenţiile femeilor, iar Abbey a declarat că cea ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 49 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 14 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°