Chiar dacă a fost tradus în 40 de limbi şi a vândut peste 30 de milioane de exemplare, suedezul Henning Mankell nu are parte de notorietatea lui Stieg Larsson. Dar scrierile sale nu sunt mai prejos de trilogia „Millenium” a compatriotului său, care a declanşat o adevărată isterie în jurul romanului nordic.
Dacă ne referim la „Omul din Beijing”, descoperim o carte cu o miză mai importantă decât cea din „Bărbaţi care urăsc femeile”, „Fata care s-a jucat cu focul”, „Castelul din nori s-a sfărâmat”. Da, Henning Mankell este interesat şi el de drame de familie, de reverberaţiile dureroase ale trecutului în timpul de azi. Dar acest scriitor nu se mulţumeşte să-şi trimită personajele să evolueze pe scena strâmtă a unei ţări nordice. El le urmăreşte traseul în America, în China, la Londra, în Zimbabwe şi Mozambic. „O bătaie de aripi de fluture la Tokyo stârneşte un uragan la New York” – iată o vorbă care caracterizează de minune lumea descrisă de către acest autor.
Totul este neobişnuit şi cuprins de febra suspansului încă de la început în romanul lui Mankell. Un fotograf este pasionat să surprindă cu aparatul său imaginile dezolante ale satelor suedeze părăsite, în care locuiesc numai bătrâni, incapabili să-şi mai îngrijească fermele. Într-unul dintre aceste sate părăginite, face o descoperire macabră: toţi locuitorii, femei şi bărbaţi în vârstă, au fost măcelăriţi cu o cruzime inimaginabilă.
Poliţia, chemată în grabă, numără 19 trupuri neînsufleţite. În ţară se instalează panica – niciodată societatea aceasta, în aparenţă curată, nu s-a mai confruntat cu un asemenea eveniment sângeros. Cel acuzat de aceste atrocităţi în urma anchetei conduse de către ofiţerul de poliţie Vivi Sundberg îşi recunoaşte faptele şi se spânzură în celulă.
Dar judecătoarea Brigitta Roslin se îndoieşte de un astfel de final şi declanşează propriile sale cercetări, mai ale
