Premierul Emil Boc l-a demis, ieri, pe ministrul de Externe, la o săptămână după ce acesta îi jignise pe manifestanţi.
Premierul Emil Boc a anunţat, ieri, în Parlament schimbarea lui Teodor Baconschi din fruntea Ministerului de Externe pentru declaraţiile jignitoare la adresa manifestanţilor din Piaţa Universităţii. Baconschi se afla la Bruxelles, unde participa, la reuniunea Consiliului de Afaceri Externe. El a afirmat iniţial că Emil Boc l-a demis prin SMS, după care a revenit şi a spus că a fost demis prin telefon.
„Mahalaua violentă şi ineptă încolonată" au fost cuvintele cu care ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a descris protestele stradale, în urmă cu o săptămână, pe blogul său. Pentru aceste comentarii, premierul Emil Boc a declarat ieri în plenul Parlamentului că a cerut revocarea sa din funcţie.
Comentariile prim-vicepreşedintelui PDL, Teodor Baconschi, au fost postate însă pe blogul său înainte ca, lunea trecută, în şedinţa Colegiului Director al partidului, el să fie însărcinat să se ocupe de structurile civice, în cadrul „dialogului pe trei paliere" pe care democrat-liberalii au stabilit să-l demareze ca soluţie la protestele stradale.
Baconschi ar fi urmat să facă echipă cu Ioan Oltean, delegat să se ocupe de structurile sindicale, şi cu premierul Emil Boc, responsabil cu dialogul cu partidele politice, inclusiv cu Opoziţia.
Criticii lui Baconschi
La o săptămână după comentariile de dinaintea „responsabilităţii" primite, premierul s-a gândit să-l demită, asigurând şi „elementul-surpriză" al şedinţei parlamentare extraordinare de ieri. Surprinzătoare a fost decizia luată de premier şi pentru majoritatea subalternilor săi din PDL, care au rămas ca trăsniţi după anunţul făcut în plen de Boc.
Potrivit unor surse democrat-liberale, Boc nu ar fi lăsat să se înţeleagă că ar putea recurge la un asemenea gest nici