Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 23 ianuarie 2012 ·

La data de 20.01.2012, în jurul orei 16.20, în timp ce conducea un autoturism pe DC 69 în localitatea Broscăuți, judeţul Botoşani, A. COSTINEL VLAD de 18 ani, din localitate, pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile de drum, respectiv carosabil acoperit cu zăpadă şi sector de drum cu o curbă deosebit de periculoasă la stânga, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în derapaj şi a acroșat-o cu partea laterală dreapta a autoturismului pe I. LĂCRĂMIORA de 33 ani, din localitate, care se deplasa regulamentar pe DC 69, în calitate de pieton.        Conducătorul auto nu a mai putut redresa autoturismul, răsturnându-se în șanțul din partea dreaptă a drumului.Din accident a rezultat rănirea ușoară a lui I.LĂCRĂMIORA, care a fost transportată şi internată la Spitalul municipiului Dorohoi.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.Tânărul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. ·             La data de 21.01.2012, în jurul orei 18.45, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani,       A. DRAGOȘ-DANIEL de 34 ani, din comuna Hudești, județul Botoșani, surprinde și accidentează pe C. EMILIA de 65 de ani, din comuna George Enescu, județul Botoșani, care era angajată în traversarea străzii pe trecere pentru pietoni semnalizată şi marcată corespunzător.Victima a fost transportată la Spitalul municipiului Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferată la Spitalul Județean Botoșani.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.         În cauză s-au întocmit acte procedurale față de A. DRAGOȘ-DANIEL subaspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție procedurală.

Autori: biro

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri în Franţa: Extrema dreaptă a câştigat primul tur al scrutinului, însă rezultatul final este incert, arată exit-poll-urile

News.ro acum 57 minute
Partidul de extremă-dreapta al lui Marine Le Pen, Rassemblement National (RN), s-a impus duminică în primul tur al alegerilor parlamentare din Franţa, conform sondajelor la ieşirea de la urne, însă rezultatul final va depinde de zilele de negociere

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum 3 ore
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Mark Rutte în ultimul discurs ca premier al Ţărilor de Jos: “Împreună suntem mai puternici”

News.ro acum o ora
Prim-ministrul olandez Mark Rutte a îndemnat ţara sa să sprijine Ucraina şi cooperarea internaţională în ultimul său discurs către conaţionalii săi, duminică, în timp ce un nou guvern este pregătit să preia conducerea Ţărilor de Jos în două zile, re

Marius Tucă Show începe luni, 1 iulie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 33 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

Un avion uşor s-a prăbuşit pe o autostradă din apropiere de Paris. Trei decese raportate

Mediafax acum o ora
Un avion uşor s-a prăbuşit în apropiere de Paris, pe autostrada A4, provocând moartea a trei persoane. Incidentul a avut loc duminică după-amiază, când avionul, care se presupune că a atins un cablu electric, a căzut pe autostradă. Imediat după acci

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Euro 2024 – optimi: Anglia s-a calificat în sferturi după 2-1 cu Slovacia. Englezii au fost conduşi cu 1-0 şi au revenit cu goluri marcate în minutele 90+5 şi 91

News.ro acum 57 minute
Echipa naţională a Angliei a învins duminică, la Gelsenkirchen, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, în optimile turneului final Euro 2024. Englezii s-au calificat în sferturi, unde vor înfrunta Elveţia. La Gelsenkirchen, slovacii au dominat prim

Accident pe Valea Oltului. Patru persoane au fost duse de urgență la spital

Ziare.com acum 4 ore
Un autotren şi două autoturisme au fost implicate într-un accident care a avut loc duminică după-amiază, 30 iunie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. În urma evenimentului, patru persoane au fost duse cu ambulanţele la spital. Accidentul a avut lo

Vremea

București
acum

30°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
mie.

19°/29°
Iasi
acum

28°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/29°
mie.

18°/26°
Constanta
acum

22°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

27°
dum.

21°/35°
lun.

21°/34°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°