Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Republică prinde rădăcini la Târgu-Jiu

Publicat in Impact in Gorj, luni 23 ianuarie 2012 ·

O nouă mişcare denumită „Noua Republică” s-a înfiinţat la Târgu-Jiu. Reprezentanţii mişcării şi-au făcut cunoscută intenţia de extindere şi în judeţul Gorj. Mihai Neamţu, preşedintele mişcării „Noua Republică” a fost, ieri, prezent la Târgu-Jiu, pentru a căuta simpatizanţi care să li se alăture. Potrivit acestuia, mişcarea s-a extins până în prezent în 25 de oraşe mari ale ţării cum sunt Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Piteşti, dar şi Târgu-Jiu. Intenţia lor este să aibă cât mai mulţi membri şi, dacă vor ajunge la putere au planuri mari pentru viitor. Schimbarea Constituţiei se numără printre intenţiile mişcării, după cum a mai menţionat Mihai Neamţu. Potrivit reprezentanţilor acestei mişcări, Noua Republică este o colecție de cetăţeni liberi. Vorbim despre oameni care nu pot fi șantajați, harnici, atenți la viața cetății și preocupați de construcţia României de mâine. „Ne-am adunat laolaltă pentru că ştim unde se ascunde puterea oricărei naţiuni: în capacitatea oamenilor de-a se asocia spontan, fără constrângeri, în numele unui ideal comun”.

Membrii mişcării Noua Republică nu vor altceva decât relansarea unui proiect politic de centru-dreapta plecând de la niște convingeri fundamentale. „Suntem o națiune de cetăţeni, nu doar contribuabili sau consumatori, aparținem unui popor cu istorie și destin, nu unei populaţii fără nume, vrem dreptate, nu doar legi pe hârtie, susținem piața liberă, fără drept la monopol, respectăm credinţa, nu doar zidurile exterioare, prețuim memoria trecutului, ca și glasul celor nenăscuți încă, vrem o nouă Constituție pentru românii de pretutindeni”, aceste sunt printre cele mai importante obiective, care trebuie atinse de mişcarea, care ieri şi-a făcut lansarea în Târgu-Jiu.

O nouă mişcare denumită „Noua Republică” s-a înfiinţat la Târgu-Jiu. Reprezentanţii mişcării şi-au făcut cunoscută intenţia de extindere şi în judeţul Gorj.

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Ungaria își crește numărul de rezerviști pentru apărarea teritoriului. Avantajele promise recruților

Ziare.com acum 45 minute
Forţele Armate Ungare au început să crească semnificativ numărul de rezervişti pentru apărarea teritorială, iar în campania de recrutare lansată îi aşteaptă pe cei care doresc să contribuie la apărarea Ungariei - a declarat, sâmbătă, László Drót, co

Comentarii dure după cea mai controversată fază a partidei Belgia - România 2-0: „Henț clar! Sunt directive de la UEFA!”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
România a cedat, scor 0-2, , însă partida ar fi putut să aibă un altfel de deznodământ dacă arbitrul Szymon Marciniak ar fi consultat VAR-ul în minutul 65 al jocului, la un posibil henț comis în careul advers de Youri Tielemans în careul „dracilor r

UPDATE - ANM - Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte. Este afectată şi Capitala - HARTA / Instabilitate atmosferică în mai multe zone, începând de duminică, de la ora 14 - HARTA

News.ro acum o ora
Numărul judeţelor aflate sub avertizare cod roşu de caniculă creşte duminică, fiind afectată şi Capitala. Meteorologii precizează că la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice. De la ora 14.00, intră în

Rusaliile, între Pogorârea Sfântului Duh şi zâne malefice sau exorcizarea Căluşarilor

Mediafax acum 4 ore
Rusaliile reprezintă consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale. Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică,

România, sub Cod Roșu de caniculă: care sunt județele afectate

Wall-Street.ro acum 43 minute
Cea mai mare parte a ţării se va afla sub incidenţa Codurilor roşu, portocaliu şi galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, potrivit unei avertizări emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, Bucureştiul

Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone în regiunea rusă Briansk – oficiali ruşi

News.ro acum 2 ore
Ucraina a lansat peste noapte zeci de drone vizând regiunea de vest a Rusiei Briansk şi alte regiuni, dar fără nicio pagubă raportată, au declarat duminică oficiali ruşi, transmite Reuters. Cel puţin 30 de drone au fost distruse deasupra Briansk, ca

TIFF - Trofeul Transilvania a mers la filmul indian Fetele tot fete / Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival - Moromeţii 3 / Actriţa Catrinel Dumitrescu, Premiul de excelenţă / Lista câştigătorilor - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Filmele indiene au luat cele mai importante premii la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Trofeul Transilvania fiind câştigat de filmul de debut al regizoarei Shuchi Talati, Fetele tot fete în timp ce Premiul Special al Juriului a revenit

Tragerile Loto 6/49, Noroc, Joker, Loto 5/40 şi Super Noroc de duminică, 23 iunie. Numerele câştigătoare

Adevarul acum 3 ore
Duminică, 23 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 20 iunie, Loteria Română a acordat peste 12.700 de câștiguri în valoare totală de peste 1,45 milioane de le

RĂZBOI în Ucraina, ziua 851. Rușii au bombardat puternic Harkovul/Atacuri cu drone lângă centrala de la Zaporojie

Gandul acum 2 ore
Războiul din Ucraina a intrat duminică, 22 iunie, în a 851-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Un bombardament rusesc a ucis, sâmbătă, 22 iunie, trei persoane şi a rănit alte cel puţin 50 după ce a fost lovit un imo

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/31°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

19°/28°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°