Update 21.40 - Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu-Cotoi, a declarat luni seară, după şedinţa de urgenţă a PDL, că la întrunire nu s-a discutat despre eventuala demisie a premierului Emil Boc.
Update 21.24 - Şedinţa la biroul politic al PDL s-a terminat.
Liderii PDL adunaţi luni seară, de urgenţă, îi cer demisia lui Emil Boc, potrivit unor surse citate de Antena 3.
De asemenea, liderii democrat-liberalilor discută şi despre înlocuitorul lui Teodor Baconschi la Ministerul de Externe, conform aceloraşi surse. Democrat-liberalii sunt deranjaţi de faptul că MAE ar reveni UNPR.
Liderii PDL s-au reunit de urgenţă, luni seară, în şedinţă la ora 20.00. Decizia vine după ce mai mulţi parlamentari PNL au anunţat că demisionează din Parlament. "Avem disponibilitatea de a ne retrage din Parlament, vrem să separăm apele în politica românească", a declarat Crin Antonescu.
Şeful PC, Daniel Constantin, a spus că Partidul Conservator este pregătit pentru retragerea din Parlament. Potrivit PC, "criza politică majoră pe care o traversează România astăzi este generată de Traian Băsescu şi guvernul care-i este supus, iar demisia opoziţiei din Parlament va genera o criză fără precedent în România".
În acest moment, se spune că posibilitatea de recredibilizare a partidului ar consta în demisia premierului, mai mulţi membri ai PDL spunând că este nevoie de o remaniere mai amplă, potrivit corepondentului Antena 3.
Mulţi membri PDL spun că revocarea din funcţie a lui Teodor Baconschi nu este suficientă pentru a calma spiritele în acest moment şi susţin că ar fi nevoie de o schimbare la nivelul Guvernului, inclusiv de schimbarea premierului Emil Boc.
Astăzi, şeful Executivului a declarat că el nu se agaţă de acest mandat.
Teodor Baconschi, prim-vicepreşedinte PDL, a fost revocat din fun