Dar poate cea mai dureroasa opinie, cea care readuce in prim-plan situatia parca fara solutie politica, este aceasta: "ROMANIA, NU UITA: NU AI CU CINE VOTA!" De-ar fi sa demisioneze acum toata puterea actuala, zau asa, pe cine-am alege? „Doctorul Arafat e la rubrica de bun-simt".

Cristian Ghinea, „De ce nu este Raed Arafat stingist" (Dilema veche, 19-25.01.12) In primul articol pe anul acesta, am citat, printre altele, dintr-un eseu semnat de Nils Minkmar in Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung cu titlul sugestiv „In sfirsit, totul e ametit" (FAS, Nr.51/2011) Remarcam atunci faptul ca Minkmar si-a scris probabil articolul despre miscarile protestatare si figura noua a protestatarului din 2011 pornind de la ideea scoasa in evidenta de revista Time, care a declarat drept „persoana anului" nu pe cineva anume, ci pe „protestatarul" generic (The Protester). Una din concluziile autorului Nils Minkmar ar putea fi rezumata, aratam atunci, dupa cum urmeaza: „In ziua de azi, protestele se organizeaza fara conducatori. Cine vrea sa le inteleaga, trebuie sa se tina de chestiunea in cauza". Adica de ceea ce i-a scos pe oameni in strada. Mai spunea, printre altele, jurnalistul german: „Faptul ca energia maselor nu se poate transforma in forta decit prin vointa unei persoane singulare a trecut multa vreme drept un fel de lege naturala a lumii sociale. Timp de secole s-a considerat ca oamenii ar fi, en gros, niste copii carora trebuie sa le spui lucruri clare si sa le dai o directie, altfel s-ar pierde in toate directiile precum niste veverite care-si cauta confuze si ingrijorate fiecare in parte aluna personala. Asemenea categorii usoare si nervoase nu puteau scrie istorie, pentru asta era mereu nevoie de cineva anume." Deci: s-au dus vremurile liderilor providentiali fara de care o miscare protestatara s-ar pierde, as spune eu acum, precum apa in nisipurile desertului!? Min