Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îşi pregăteşte Sorin Oprescu retragerea din politică (ARTICOL INTEGRAL)

Publicat in Romania Libera, luni 23 ianuarie 2012 ·

După eşecul ocupării poziţiei de director al Departamentului de Chirurgie şi al unui loc în Consiliul Facultăţii, Oprescu candidează la Senatul Universităţii „Carol Davila" din Bucureşti. Din această poziţie, i-ar putea avea sub control pe rectorul Universităţii, dar şi pe şefii clinicilor din spitalele bucureştene.

În timpul protestelor de joi, când aveau loc lupte de stradă între protestatari şi jandarmi, iar Bu­cu­reştiul era în stare de alertă, primarul Sorin Oprescu îşi pregătea candidatura pentru un loc în Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti.

Nu este primul gest care arată că pe de-o parte primarul Sorin Oprescu nu doreşte să abandoneze domeniul medical, iar pe de alta îşi pregăteşte cariera pentru când nu va mai fi primarul Capitalei.

În urmă cu o lună, el a candidat şi pentru şefia departamentului de chirurgie al Facultăţii de Medicină „Carol Davila" din Bucureşti, pe care nu a reuşit să o câştige. Poziţia i-a revenit medicului Mircea Beuran. Deoarece nu s-a clasat printre primii opt, Oprescu nu a reuşit să ocupe o poziţie nici în Consiliul Facultăţii. În ciuda acestui eşec, dar şi a nenumăratelor probleme pe care le are încă de rezolvat ca primar, Sorin Oprescu nu a renunţat la dorinţa de a se implica activ şi în coordonarea academică a domeniului medical. Motiv pentru care şi-a depus candidatura pentru o nouă funcţie în Senatul universităţii. A trecut de primul tur, iar săptămâna viitoare urmează cel de-al doilea.

România Liberă a încercat să afle ce îl mână pe doctorul Oprescu să candideze la aceste funcţii care nu sunt doar onorifice, care presupun implicare activă şi mai ales un consum de timp deloc neglijabil, în condiţiile în care fotoliul Primăriei Capitalei înseamnă mult mai mult decât o slujbă cu jumătate de normă.

Când ai funcţia de primar şi un oraş cu o listă imensă de p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum 15 minute
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°