Locuitorii unui orăşel austriac au fost încântaţi să primească vizita celui mai faimos dintre compatrioţii lor în viaţă: Arnold Schwarzenegger. Revenit pentru o vreme în ţara natală, fostul Terminator a ţinut să viziteze localitatea după ce a aflat că oficialităţile de aici îi împărtăşesc pasiunea pentru energia "curată".
Oraşul Gussing, din estul Austriei, îşi asigură cea mai mare parte a necesarului de energie din surse regenerabile. Faptul a ajuns şi la cunoştinţa lui Schwarzenegger care-şi propusese acelaşi obiectiv ca guvernator al Californiei. Aşa că localnicii s-au pomenit, în mijlocul lor, cu Arnold în carne şi oase, venit să vadă cum stau lucrurile. El a semnat generos autografe, s-a fotografiat cu toţi cei care o doreau şi chiar a dirijat fanfara locală.
În timp ce Arnold vizita centralele energetice din zonă, principalul obiectiv al vizitei sale, locuitorii şi-au mărturisit bucuria de a-l avea ca oaspete.
Primăria l-a răsplătit, la rândul său, pentru vizită cu o plachetă de bronz în onoarea sa. Iar Arnold a promis că va da oraşul ca exemplu în "cruciada" sa pentru noile surse de energie.
La plecare, Arnold nu a pierdut ocazia să reia celebra sa replică din Terminatorul: "Mă voi întoarce!" Numai că, spre deosebire de film, aici nimeni nu se teme de revenirea sa, ci, dimpotrivă, toţi îl aşteaptă deja cu nerăbdare.
Locuitorii unui orăşel austriac au fost încântaţi să primească vizita celui mai faimos dintre compatrioţii lor în viaţă: Arnold Schwarzenegger. Revenit pentru o vreme în ţara natală, fostul Terminator a ţinut să viziteze localitatea după ce a aflat că oficialităţile de aici îi împărtăşesc pasiunea pentru energia "curată".
Oraşul Gussing, din estul Austriei, îşi asigură cea mai mare parte a necesarului de energie din surse regenerabile. Faptul a ajuns şi la cunoştinţa lui Schwarzeneg